ion burhan

un text bine definit ca o zonă corporală care doare...Somatizarea anormalității în spatele căreia ne ascundem dar sufletul încă nelocalizat...Nu-l ghicim unde e dar asta e tot farmecul căutării. Nu cauți ceea ce nu există.

Felicitări pentru primul tău poem cu versuri albe și La mulți ani de ziua minerului și mai ales pentru sfânta zi de azi, a LUMINII . Îmi imaginez lupta care s-a dat în tine pentru a săvârși exact greșelile pe care le însemnezi cu roșu la elevii tăi, atunci când nu pun semnele de punctuație unde trebuie.Oricum, cred că-mi dai dreptate că poemul a avut de câștigat enorm după ce l-ai eliberat din conformismele ortografiei academice. Asta e poezia modernă,NU O SFIDARE ci un exercițiu de libertate al spiritului. O Vâlvă pe care dacă ai văzut-o o dată, nu te mai slăbește până la sfârșitul zilelor cu amăgirea ei devastatoare.

Vali, felicitări pentru repunerea în dezbatere a acestui subiect controversat și uneori cu bună știință deformat de cei care ,, știu de ce,,..Mineritul tradițional a căzut în dizgrație din mai multe motive. Unul din principalele motive ar fi că minerii prin specificul activității lor acționează ca un grup disciplinat și omogen , putând constitui oricând o potențială forță de presiune, deloc neglijabilă, care ar putea fi oricând manipulată ușor de politruci (ceea ce s-a și întâmplat).Desigur, vina principală aparține celor care au agitat bine șampania politică și a slugilor lor, proaspăt reciclate, care au făcut exces de zel pentru a-și dovedi loialitatea. La fel de bine însă puteau scăpa și de sub control, cum de altfel au și demonstrat în revolta din timpul dictaturii ceaușiste. Din păcate, cei care au decis soarta mineritului românesc n-au luat în calcul dramele sociale ,, colaterale,, și nimănui nu i-a mai păsat de destinul unei întregi comunități configurată în jurul acestei meserii riscante.E o minune că VALEA ÎNCÃ MAI TRÃIEȘTE, una din multele nostre minuni de supraviețuire de-a lungul timpului.
Am avut ocazia să-i cunosc pe mineri intre 1978-1979, ca militar în termen , la mina MÃTÃSARU din ROȘIA-JIU, acolo unde m-a repartizat țara pentru ,,merite deosebite,,.M-au răscolit imaginile cu trenulețul groazei, cu mineri lucrând netulburați în pericolul surpărilor din abataje și mi-am amintit , da,de cumplita noapte a minerului, pe care tu ai descris-o atât de bine într-un poem, primul tău poem în vers alb și ..negru. Mi-am amintit, de asemenea de clipa emoționantă, binecunoscută tuturor minerilor , când priveai la intrarea în galerie, ca pentru ultima oară cerul și soarele și de bucuria când le regăseai la ieșirea din pământ. Mi-am amintit și de turmele de șobolani care dădeau năvală peste noi atunci când se ,, pușca,, , , de solidaritatea noastră acolo în adâncuri atunci când se întâmpla ceva grav. Ar fi nedrept să generalizăm și să păstrăm pentru istorie doar imaginea acelor brute manipulate care au terorizat Bucureștiul, bătând la ordinul șefilor sau al securiștilor, oponenți ai regimului, intelectuali, studenți sau orice persoană mai atipică.
Demersul tău e binevenit într-o vreme când trebuie să rescriem istoria ultimelor decenii, calm ,fără resentimente și manipulări politice; un demers de recucerire al unei normalități care se lasă atât de mult așteptată.
NOROC BUN tuturor celor din VALE pentru ziua minerului și DOAMNE AJUTÃ pentru sfânta zi de azi, a LUMINII.

o recompunere excepțională a unei realități istorice. VALI, poate chiar ai fost acolo și nu-ți mai amintești...Sunt convins că sufletele celor doi eroi au ținut să ofere contemporanilor, o mărturie.Felicitări și succes în continuare.Echipa CONTRASENS este alături de bucuria ta.

nu , vali, n-am exagerat deloc, nu trebuie sa te superi daca cineva caruia-i pasa de tine iti reaminteste ca trebuie sa eviti unele clisee care merg la o anumita categorie de conformisti din care tu, cu spiritul tau viu si autentic, nu te revendici.noi stim care e cauza acestei pauperizari generale dar preferam sa ne induiosem de cei nevoiasi doar de craciun. de ce numai acum si de ce mai dam si o forma estetica acestei tardive compasiuni cand deja e prea tarziu sa dam celui care cere...
cat despre solutii... aud mereu aceasta intrebare care contureaza limita resemanrilor noastre, rod al fructuoasei campanii de masificare la care am fost supusi ani la rand. solutiile sunt, vali, dar trebuie sa le impunem, sa ne asumam rolul de elite responsabile in istorie si nu doar de esteticieni retrasi in turnul de fildes pentru a nu se murdari de contactul cu realitatea.urmarind nu trecatoare si frivole ,, succesuri,,personale ci gravele momente cand trebuie sa spui prezent in istorie. sunt solutii, nu-ti face griji,trebuie numai sa iesim din blestematul loc comun care ni s-a impus drept singura realitate posibila.exista o a treia cale despre care nu-i cazul sa discutam aici.in numarul viitor din CONTRASENS,va fi un articol pe aceasta tema.

urmarind constructia , efectul si modul alambicat de-a o atribui un ipotetic presedinte al tuturor romanilor, da ,ar fi fost o epigrama f.reusit daca n-ar exista o mica mare problema: nu tot poporul ar vrea asta, in ciuda unei ,,monstruoase aliante,,.ramane doar efectul estetic lipsit insa de fond.
cu sinceritate,
nelu burhan

Vali, nu , nu sunt de acord cu incurajarea acestui gen de patetisme expirate despre copii cu ghetuțe rupte in ajunul Craciunului, pentru simplu motiv că istoria noastră a fost marcată de cel mai nenorocit partid care a plâns cu lacrimi de crocodil pe umerii celor pe care i-a adus cu bună știință in situatia de cerșetori.Nu discut de calitatea poeziei ci despre o mentaliatae care trebuie schimbată.Românii nu mai au nevoie de pomeni ci de un cadru social care sa le redea demnitatea.In plus,nu mi se pare normal sa cautam masti de oameni buni si sensibili numai in preajma sarbatorilor, cand constatam ca exista in jurul nostru si copii cu ghetute rupte.

Felicitari pentru premiu care este o bucurie si o confirmare a evoluției tale în acest domeniu. Aveai nevoie de aceste vitamine după risipa de suflet pe care o pui în tot ce faci.

Animalul inimii, aparuta recent la Polirom, convinge carcotasii de vocatie ca nominalizarea scriitoarei a fost meritorie si nu a fost o pura conjunctura politica.In plus, nicio marturie anti-totalitara nu este neglijabilă, mai ales daca are autenticitate si valoare literara. Mărturia aproape lirica a Gertei Muller are si este intadevar un produs nemtesc UBERENDLICH.Ne putem bucura cu sinceritate deplina de succesul fostei noastre compatrioate.

Mulțumesc , Vali, de vizita la ,, sărbătoarea cuvintelor căpiate,,.Știu că timpul tău liber e la fel de comprimat ca și al meu și de aceea trecerea ta pe aici e cu atât mai prețioasă.

Dacă halloween-ul euro-american e proiecția spleen-ului unor puști răzgâiați, în schimb al nostru, mioritic, e reality 100% și promite zero plictis. Un coșmar,, de plăcere,,, care nu trece a doua zi, cu dinți adevărați și sânge care nu e bulion de tomate.

Căpcăunul român există, nu e un personaj mitologic. Halloween-ul românesc e o sărbătoare perpetuuă.

Cât despre timpul acordat scrisului, ai dreptate și o spun cu tristețe. Sper să am cândva acel timp.

Suflețelul EMILY venea de pe o planetă unde oamenii nu aveau nevoie să intre în calculator pentru a dialoga unii cu alții(în fond monologuri bine camuflate), ci acolo comunicau direct printr-un cordon nevăzut, de la inimă la inimă.De aici nedumerirea ei că dispari în calculator uneori.

Înainte de a se întrupa, un suflețel se uita pe pământ, uimit de marea libertate de-a alege locul nașterii și viitorii părinți.
-Uite acolo, în gradinița aceea cu lalele si pomi înfloriți aș dori să cobor iar ca mamă aș vrea pe doamna aceea care să mă învețe doua limbi, cea a gâzelor și cea a oamenilor iar ca tata, pe colegul ei cu care munțește prin grădină.
Bineînțeles că dorința i-a fost îndeplinită și suflețelul a fost bucuros să primească numele EMILY

Trec peste mulțimea amănuntelor care interesează poate doar pe cei din breasla cadrelor didactice și încerc să găsesc un mesaj ,printre rânduri.Pun , spre a putea trage o concluzie, doua ipostaze indicate de tine despre concepția veche si nouă despre invățământul românesc:
-IORGA:,,lemn bun, lemn rău, aceeași cenușă,dar nu aceeași flacără,,
-VIOREL BADEA ,senator:.. măsura hotărârilor trebuie să fie copilul,,
Daca Iorga,istoric si ministru, vorbea metaforic despre lemn pentru a accentua marea diversitate de caractere pe care școala trebuie sa le formeze , VIOREL BADEA,senator, vorbește chiar în clasicul limbaj de lemn, pe care-l credeam dispărut.De fapt, cum poți justifica dezastrul din învățământul românesc dacă nu apelezi la bătutul apei în piuă?

Oricum ,Vali,noi, părinții știm că doar învățătorii mai fac încă treabă bună în această țară.Dacă n-ati fi voi, viitorii miniștri ar trebui să fie însoțiți permanent și de un consilier bine școlit, care știe să citească, adică.

Multumesc pentru semn ,Vali.Parearea ta conteaza forte mult pentru mine deoarece esti specialista in ,,GÂZE,, ,atat ca sensibilitate dar si profesional.
Testul primei intrebari cred ca e foarte important pentru orice parinte.Viitorul te intreaba ceva si tu dovedesti ce ai invatat pana atunci.Nu degeaba invatatura lui Hristos indeamna oamenii mari sa redevina copii.De fapt, aceasta e stradania tuturor celor care vor sa se desavarseasca aici pe pamant.

Bondarii cu aripi mai zdrentuite, au si ei voie sa vina la inviorare? Ca vin si eu imediat...

Vali,ma simt dator ,din respect pentru adevar sa precizez ca intregul merit pentru articol iti apartine integral si eu n-am facut altceva decat sa-ti stimulez, poate, putin, creativitatea. E adevarat, am rezonat cu acest subiect, fiindca am cunoscut si eu candva viata de miner, dar fara libertate, ca militar in termen, fiind repartizat aici cu alti indezirabili ai regimului fost, regim care continua si azi ,, cu palarie,, schimbata , mimand democratia. Cunosteam de la camarazii nostri de abataj cum a fost umilita in 77 dictatura comunista de acei oameni darji si dintr-o bucata si ne simteam si noi razbunati de toata suferinta pe care o induram ca tineri,dornici de libertate,constransi sa intre in maruntaiele pamantului,dupa numai 2 saptamani de instructaj.Unii dintre noi au pierit,altii am suferit accidente,majoritatea am tresarit ani in sir in somn de teama ca se surpa carbunele pe noi sau acel praf ucigator, ca faina de fin,numit borchis. Am fost martor de cateva ori, la intrare in sut, cand se scotea pe umeri cate un miner mort din galeria care avea scris la intrare, sub cele doua ciocane incrucisate, ironica lozinca-salut, NOROC BUN. Atat de mult am urat-o ,incat de fiecare data o citeam involuntar, de la coada la cap:!NUB CORON.Asa mi se parea, cel putin, ca suna cat de cat omeneste,suportabil,adica..Camarazii nostri civili imparteau cu noi ,,pita,,,ne aduceau alimente ,ne protejau sa nu intram in locuri periculoase, fara aer, unde , potrivit legendei, te chema ,cu cantari si dezmierdari amagitoare, VÂLVA, un fel de demon al minei , cu chip de femeie seducatoare.
Mi-a fost, in acea zi blestemata a ,,excursiei,, la Bucuresti a minerilor o groaznica rusine amestecata cu consternare; acei oameni pe care-i stiam cat sunt de oameni erau cu totul transformati intr-o gloata de bestii dezlantuite, capabile sa ucida fara discernamant. Am banuit imediat ca cineva a umblat la creierul lor si nici nu exista indoiala ,cine.Desigur,minerii aveau in sange credinta intr-un lider carismatic si asta i-a pacalit. Cozma si-a jucat bine rolul dar n-a fost decat o unelta a unui regim neocomunist,care inca mai pastra vechi reflexe totalitare. La cateva ziel dupa ,,mineriada,,cum s-a consacrat denumirea acestei teribile manipulari de mase,am gasit la Titu, aruncata printre garaje,o casca neagra de miner, nou nouta si am inteles de catre cine au fost condusi. Multi din cei care alcatuiesc astazi asa zisa clasa politica, mai poarta, nevazuta , pe creier, urma de cascheta de miner nou-nouta, de unica utilizare. Deja nu mai crede nimeni ca asemena ,,mineri,, care se cred politicieni, ne vor aduce bucuria vederii luminitei de la capatul tunelului.!NUB CORON.

În primul rând trebuie sa apreciez curajul tau de excepție în abordarea acestui subiect,astazi,chiar de Ziua Minerului.Da, trebuie sa reevaluam corect trecutul, asa cum a fost, cu bune si rele si sa incercam sa iesim din cercul prejudecatile pripite care blocheaza orice perspectiva de-a evalua corect realitatea.Demersul tau e unul de normalitate si e salutar.Nu trebuie sa discriminam semeni de-ai nostri pentru ca cineva a facut candva ceva rau.In fond,din perspectiva crestina,fiecare raspunde de faptele lui.
Desigur,acei mineri care au ,,vizitat,,Bucurestiul au facut mult rau societatii romanesti in ansamblu,Romania pierzand pe plan extern un castig de imagine substantial.Faptul ca erau,,setati,,sa reprime orice persoana cu aer de intelectual(,,-Da-i la cap ca acolo are gargauni!),spune multe despre cei care i-au manipulat ca pe niste papusi de cârpe.Noi stim cine au fost dusmanii dintodeauna ai intelectualilor si nu ne mira continuarea unor reflexe apartinand unui sistem totalitar care si-a schimbat doar firma.
Eseul tau sparge o tacere jenanta despre un trecut ale carui rani inca mai dor si tatoneaza opinia publica despre ridicarea damnarii si a rusinii de pe o meserie care nu trebuie identificata cu ceea ce au facut acele brute.
iN SPATELE LOR STA MEREU O CLASA POLITICA IPOCRITA CARE FACE TUNELURI LA CAPATUL CARORA NU SE VA VEDEA NICIODATA LUMINA,PENTRU CA TUNELURILE VOR RAMNE MEREU NETERMINATE.

Domnule Todor Cristea,
Salut excelentul dumneavoastra comentariu despre George GEACAR,un poet autentic ,mult prea discret si lipsit de orice aplecare spre egolatrie. Cu tot aerul lui binecunoscut de morocanos fortat sa se trezeasca dis- de-dimineta sa prinda nimicurile cotidiene,aveti dreptate,George visează in secret la o solidarizare iluzorie pe care viața nu i-a/ne-a oferit-o.Remarcabil poemul despre tatal sau pe care l-am cunoscut personal si depun marturie de veridicitate.

Merge pe CONTRASENS, pentru luna august.E estivala si cu pocnitoare la final.

iata o poezie pentru copii atipica, adica scrisa bine , cu sensibilitate si aplicabilitate didactica(se simte profesia).Era perfecta daca atasai si una din acele superbe imagini fotografiate de tine.Ca librar,sunt panicat de imensa cantitatea de maculatura pe care trebuie s-o suporte copii in cautarea unui graunte de aur cum e aceasta.Cand te hotarasti sa scoti o carte pentru copii, anunta-ma sa te pun in legatura cu un editor specializat in literatura pentru copii, din Bucuresti.