Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Coeficientul iubirii.

poveste, franturi de versuri

1 min lectură·
Mediu
e un întuneric aproape sută la sută
în jurul meu.
afară-i vijelie; parcă deja se sună
a toamnă, a salcii prăbușite
peste mașini.
amintirile-mi roiesc,
în gând,
ca fulgi de lumină,
ca stropi de ploaie-n geam,
ca sudoarea pe sâni.
ne odihnim, cam cincizeci la sută procent
din timpul în care
pielea mea stă la o cafea
cu pielea ta,
pe o perdea
de catifea.
hai să,
uite, hai să
strângem măcar o treime din cer,
ca să ne învelim,
când ne sărutam, cu fereastra deschisă
spre tine,
cu un deget de-al tău intersectat cu zece la sută
fire de păr.
o să găsim aparate de fotografiat,
vechi cam de dublul vârstei mele,
o să ne strâmbăm
și o să urlăm unul - la altul -
și cam treizeci la sută din ele
le vom lipi pe pereții norilor.
o să ne-mpletim și coapsele,
și buzele,
și ochii,
și razele de soare din inima ta
cu stropii de ploaie așezați frumos, la dungă,
în pletele mele.
știi, aș vrea să mă mai iubești într-o vară promisă
măcar
unu la sută din cat
te iubesc.
013056
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
184
Citire
1 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Ioana Stanciu. “Coeficientul iubirii..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-stanciu/poezie/1795942/coeficientul-iubirii

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ionela-ciorneiIC
Ionela Ciornei
Viu, pur-obraznic, vast, coerent. Imi place jocul tau cu procentele! :-)
0