Ioana Petcu

Felicitari, Adina!
Sa fie o dupa-amiaza intre doamne reusita colo.

de cite ori modifici un text, el reintra la corectura, din cauza nivelului.

greseli de ortografie.
sa lasati va rog, spatii intre cuvinte si semne de punctuatie. va rog sa vedeti textele celorlalti membri ai site-ului din pagina principala, pentru a va da seama cum se redacteaza textul.
multumesc.

petrut, leo, va multumesc de analiza. cu atit mai mult ca poezia aceasta face parte dintr-o viata a mea care sa incheiat - pentru ca altele sa creasca. inca o data, sorry pt raspunsul intirziat.

mihai si felix, merci de trecere. sa crestem mari.

cred ca aici e: să \"nu fii\" / Hamlet!\" banuiesc ca un singur semn de exclamare e de ajuns.

toate diacriticele sunt obligatorii in text. rog a se corecta.

diacriticele sunt obligatorii in text. titlul nu se scrie cu majuscule. va rog sa corectati.
multumesc!

multumesc Florin / oameni care nu ignora si tin la ei si linistea lor :)

diacriticele sunt obligatorii în texte! VA rog sa corectati si sa repostati materialul. Multumesc.

diacriticele sunt obligatorii in texte. rog a se corecta si reposta. multumesc.

cred ca poezia este cu atit mai ok cu cit a reusit sa imparta publicul: cei care accepta spiritul minimal, cei care se preteaza in forme baroc. \"genunchii ti se inmoaie\" pentru genul de lirica putin experimentala, putin zen (sau asiatic, cum vrei) e o constructie buna: are echilibru, mizeaza pe atmosferica, pe fragmentarism (pentru ca sunt convinsa, exista un context in spatele acestei poezii). si asta nu pentru ca-l apar pe alex, ci pur si simplu pentru ca-i stiu stilul si pentru ca el incearca ceva deosebit de formele multiclicare ale poeziei imagini-poeziei stare.

miezul are efect si e bine potentat cu restul dispersiei.

initial chiar era o \"poza\" asa: stau prunc tu respiri deasupra putin inclunat spre ceafa forma disipata etc. eu am avut aici imaginea din Lovers ai lui Klimt... mi-i dor, mai... asteapta sora la ceai de iasomie cu bjork si jazz fain :)

multam felix, ceea ce mai postez in cadrul colectiei \'theatron\" sper intr-o zi sa fie configurat intr-o conceptie personala, mai larga asupra fenomenelor teatrale/cineaste.
RuxCes mi-a fost de ajutor in demersul format aci.

m-am bucurat sa vad un articol pe acest subiect fragil, proza lui G. Bataille. Proza elitista prin chiar felul in care e conceputa, in lectura careia e preferabil sa te lasi furat, decit sa dai o explicatie paragraf cu paragraf. Cred, Camelia, ca interpretarea mistica la Madame Edwarda, este prea pretentioasa, si nici nu s-ar potrivi in cazul Istoriei ochiului sau a Mortului. Practic, in Edwarda este poezie si sex exacerbat (sau nu, depinde din ce perspectiva privim tabuul sex). ma indoiesc de faptul ca personajul central si-ar regasi dumnezeul, sau s-ar apropia de sacralitatea profunda prin Edwarda, cit mai mult tinde spre arta, estetica si sine. E un alt tip de receptare a textului, ceea ce am lasat aici in subsol (si scuze mici pentru repetitii, ca-s in fuga iar).

ioana, sigur ca are ceva din onirism poezia asta, e un conglomerat de senzatii si imagini. discutam zilele trecute despre cum ar trebui sa fie poezia (vorbesc de poezie, eu scriu \'personale\') si ajunsesem la concluzia ca pentru a nu fi o forma minora, trebuie sa exprime traire si sa se constituie in imagini inedite. eu incerc sa dau un echilibru.

mihai, trebuie sa trec pe pater noster, pentru ca aici avem o mater dolorosa :)

mada, ingerul pazitor (si nu de alt \"gen\") am incercat sa-l transform in ultimele 3 \"productii\" intr-o prezenta obsesiva. probabil pina va exploda si el, pina se va evapora, pina se va sfirsi. \"e ca intr-un cerc\" vorba lui gombrowicz.

leonard, sincer ai vazut cel mai bine apocalipsa mea (cum figuris). chestia cu sucul de portocale insa nu o voiam explicita asa. probabil trebuie sa mai lucrez la exprimarea lichidului ala...

multam de trecere la toti.

te pot ajuta eu cu fotografia, tie ti-ar trebui nivel 105 pentru a putea sa inserezi singura. contacteaza-ma pe mail sau pe mess.

pe care si eu le-am avut, chiar ieri (intr-un context insa, mai putin placut).
Ai discutat bine fenomenul haotizarii in modernitate, in mentalitatea noastra, a tuturor. Are Pascal Bruckner niste teorii misto in aceasta privinta in Tentatia inocentei (ed. Nemira).
Discutiile mele se refereau exact la faptul daca ar trebui sa delimitam subcultura de cultura, si cum s-ar intimpla asta (cum ar trebui sa operam acest lucru). Eu nu gasesc ca poezia underground e chiar subcultura si nici arta grafitti urbana, sau happening-urile. Pe de alta parte, cultura prost inteleasa, imbixita si in termeni invechiti (fie ea si un eseu filosofic) imi pare subcultura. Asa incit mie imi pare ca mass media greseste doar de la nivelul calitatii mesajului, nu si in faptul de a-l fi promovat.

In fine, e doar o parere, ar fi mai mult de vorbit, si sper sa-mi cristalizez si eu mai bine data viitoare \"panseul\".

(atentie la citeva typos in text si secolul XXI scris totusi in cifre romane).

Diana, poezia nu e vizuala, in principiu ar trebui sa utilizezi o imagine/fotografie la modul cel mai concret pentru acest gen. a utiliza figuri de stil vizuale nu acopera aria de incadrare la \"poezie vizuala\".

multumesc.

Anghel, nu e osteneala, cind faci din placere, cum spui tu, din pasiunea cuvintului, efortul nu se simte. Pasolini nu a fost ignorat, poate si pentru felul sau incisive, dar foarte just, de a se arata noua, spectatori, critici etc. Prin articolul de fata am incercat doar sa fac mici interpretari si sa-l scot de sub acuze injuste, pentru ca va trebui la un moment dat sa invatam ce e aia toleranta artei, sa fim mai liberi in noi insine.

Mihai, oho, nici n-ai idee ce minge la fileu mi-ai ridicat. Cadrele astea de care spui tu (La strada dintre primele filme italiene in care apar, si pentru faptul ca generatia asta de lumpenproletari, arhitectura fastist-comunista abia atunci se infiripa), asadar, cadrele astea cu blocuri otova, cum sunt si la noi, apar si in filmele lui Pasolini, si la de Sicca. In filmele romanesti din periaoda ‘40-’50, hai ’60, au o aura vesela, ceva mai aplecat spre comedie. Pentru italieni, nu, pare-se ca au fost mai intuitivi in ceea ce priveste uniformizarea locuintelor si implicit a oamenilor. In Mamma Roma (sin u degeaba titlul este acesta) sunt foarte multe cadre de acest gen, si in Acattone. Imobile immense, inalte, albe, in jurul carora apar figure sterse, oameni care lucreaza prin fabrici, adusi cu autobuzul, sunt chestii atit de familiare si pentru noi. Un intr-o interesant pe tema asta l-am vazut intr-un film de Ryazanov (Ironiya sudby, ili S legkim parom!, in ’75 era facut). Nu stiu, mi-e destul de greu sa vorbesc de lumea asta in care totalitarismul s-a infiltrate cu usurinta, insa cred ca pornind de la aceste cadre, one day, voi face un studio mai amplu. (dixit!)

Ioana, am facut mici modificari in text, as putea sa-l mai perii, e un articol scris de vreo luna si abia la relectura indepartata imi dau seama ca se mai poate lucra. Multam de steluta si eu astept cartuca ta in care sa descopar condeiul tau critic. Eu recomand filmele regizorului italian, macar pentru exercitiul de a intelege cum se poate percepe diferit lumea.