Poezie
o zi ca oricare alta
gând
1 min lectură·
Mediu
gândul că e o zi ca oricare alta
desigur cineva notează toate nașterile
altcineva toate morțile
în rest sunt zile ca ale noastre
sunt kilometri de asfalt de betoane
și vorbe
atâtea cuvinte care se revarsă pe străzi
atâtea gesturi făcute oriunde
mai ales în bucătărie
dacă nu ai ști nimic despre oameni
ai crede că e un dans
ai crede că atunci când femeia frământă pâinea
îmblânzește demoni
dacă nu ai ști nimic
ai lega ziua nașterii noastre direct de ziua morții noastre
cu o singură clipă intermediară
un suspans
în care ne-am putea iubi
sub ochii acestui dumnezeu neîntâmplător.
023.842
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 101
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “o zi ca oricare alta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/14020863/o-zi-ca-oricare-altaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ottilia, mă bucur mult că ți-a plăcut. Să ne citim cu bine și în 2013. La mulți ani!
ioana
ioana
0

îmblânzește demoni".
și, finalul... deloc neîntâmplător!