strigăt într-un fluture. iarna

pentru ca \"timpul meu e din piatră. timpul meu a trecut în altceva\", \"am ales să iubesc orice ar fi\". e interesanta alegerea ta, privind la o lume masturbandu-se privindu-si propriul sfarsit, de a iubi, totusi. poate ca aste ar fi si unica salvare. imi place detasarea, aparenta neimplicare la acest sfarsit cu biserici roase de carii, trecerea de la simplu de esente, imaginile atent croite... Mai citesc.
numai bine,
alex

Nu mi-a trecut niciodată prin cap că se pot striga atâtea într-un fluture. Și nici că se poate striga acolo. Nu știu măcar dacă, într-un trup de fluture, cum e el de fragil, s-ar putea șopti.
Textul dvs e o formă acută de delir verbal.
Dacă vă place, puteți striga în continuare...

Alex, mă bucur mult că ai surprins esența acestui text. Să ne citim cu bine.

Domnule Cristea, nu puteam să-mi imaginez că nu vă puteți imagina. Pentru că sunteți un cunoscător, nu-mi permit să vă explic textul. Nici nu ar avea rost. Poemele și florile nu se explică. Nici fluturii. Pot doar să vă asigur că nu este niciun delir aici. Dar dacă vă place să vă mirați, puteți să vă mirați în continuare.

Ioana, îmi plac versurile tale, ai o sensibilitate în stare să topească un ghețar, fascinant aici: \"ar fi iarnă ca într-o biserică de lemn
în care sfinții sunt roși de cari.
când e liniște ascult cum sunt ronțăiți sfinții
și mă bucur
e și asta o formă de viață.
toate formele de viață mă bucură.\" Câtă sevă de trăire și nerv pui tu de la început până la alegerea finală \"am ales să iubesc din neștiință.
nu știu să fac altceva. nu înțeleg altceva.
am ales să iubesc orice ar fi.\"... de asta ești mai vie decât mulți care se mișcă și ai un simț în plus! De la profunzimea interpretării unui strigăt într-un fluture, văd aici fragilitatea ființei noastre de fapt, o bătaie de aripi e viața asta, până la diagnosticul dat lumii. Merita la recomandate!

De mai multă vreme, de când v-am citit raspunsul, am dorit sa fac câteva precizări. Dar m-am luat cu altele...
Așadar.
Titlul e, în sine, un poem. Excepțional.
Incipitul promitea altceva: \"orice aș spune/ ar fi ca și cum aș striga într-un fluture/ vorbele ar deveni ușoare prăfoase\".
Din păcate, deși cu vorbele rostite \"într-un fluture\" se întâmplă ceea ce spuneți, dvs. continuați să rostiți vorbe. Așadar, lunecați în retorică, vă rătăciți pe teritoriile ei artificiale...Asta numesc eu delir verbal...Abaterea de la idee, de la intuiția lirică primă (pe care unii nici n-o au, dar dvs. o aveți, ceea ce înseamnă că sunteți poetă). Dacă vă place asta, ați scris un poem care-și trădează începutul foarte promițător. În loc să vă simțiți vexată de observațiile mele și să mă combateți, ați fi putut socoti că sunt de bună credință (și sunt), să cădeți pe gânduri și să încercați să rescrieți textul. Nu știu ce-ar ieși din această întreprindere. Dacă aș ști, aș scrie eu însumi doar poeme foarte bune. Este și motivul pentru care vă sfătuiesc să nu faceți ceea ce vă spun. Dar să nu ezitați să vă îndoiți de ceea ce ați scris.
Cu cea mai caldă simpatie,
t.c.

sunt de acord cu dumneavoastră în ceea ce privește stângăcia mea în exprimare, în sensul că nu reușesc întotdeauna să transmit starea așa cum aș vrea. Nu știu dacă se poate spune că mă simt vexată...știu că sunteți un cunoscător, că stăpâniți această artă, nu numai printr-un deosebit talent, dar și prin erudiție și studiu. La mine lucrurile stau cu totul altfel. Scriu din nevoie. Nu mă concentrez deloc pe produsul creației. Scrisul e calea, legătura cu lumea interioară în care mă refugiez dintotdeauna. Nu am pretenția că am făcut un ou de aur. Mult timp am încadrat toate textele mele la \"jurnal\", am renunțat însă, în ideea că induc eventualii cititori în eroare. Deci, mi-e greu să reviziuesc un poem. El izbucnește, se naște așa cum poate dintr-o stare. Nu e perfect, nu se exprimă frumos, uneori e avortat, dar asta e. De fapt aceste texte sunt niște borne. Au menirea să-mi amintească anumite momente și stări. Să-mi amintească tot ce contează cu adevărat.

Cu alte cuvinte, vă mulțumesc mult. Vă citesc cu multă bucurie.

Cu admirație și respect,

i.