Poezie
pisica neagră, moartea albă
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
pisica neagră îmi linge moartea ca pe un munte de sare.am o moarte albă invizibilă. ca orice soldat îi dau trei cruci scuipate în sân. apoi îmi iau ranița din tranșeele realității și merg mai departe fără permisie.
am rătăcit pe undeva o bucată din harta hazardului. de atunci nimic nu mai e la întâmplare. coloana ta vertebrală îmi tasează gândurile. ai un cer moale amorf în ochiul stâng.
nimic nu mai e la întâmplare
Tu respiri imposibil. Eu merg și plâng.
las în urmă până și urma ta.
las în urmă pașii Taților noștri care ne-au crezut semințele lor. ne-au luat începutul și sfârșitul.
Tatăl meu plânge când îi citesc poemele noastre de dragoste. are niște amintiri cu o fetiță moartă în drum.
mi-am înfipt unghiile în membrana unui vis amniotic ca să să nu uit cum te-am născut dintr-o taină.
pisica neagră urla împerechindu-se peste destinele noastre. tu mi te mișcai în trup răvășindu-mi liniștea.
aveam picioarele fierbinți împletite definitiv cu ale tale.
amintește-mi să-ți spun cum uneori mă mângâiai pe dinăuntru
și cum tresăreai cu mine cu tot
ca un imens fluture orb.
034.134
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 186
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “pisica neagră, moartea albă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/poezie/132299/pisica-neagra-moartea-albaComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
AMAMAlina Manole✓Era ieri un text pe site, cineva spunea că o citește pe Ioana și, deși nu știe cine e Lighioana din jurnal, urmărește textele... Mai demult mă întrebam și eu tot așa, jurnal cu tine, o lighioană și restul lumii. Apoi m-am gândit că Lighioana care ne urmărește toată viața e, de fapt, Moartea. Abia atunci am putut să văd clar calea.
0
INAlina, chiar și mie mi-e greu să precizez cine e lighioana. știu despre ea doar că este în mine, că trăiește cum vrea ea, că uneori se satură de tot și de toate și moare; alteori mă aruncă în temnița propriului meu trup, dar tot ea mă scoate și mă aruncă în drumul pe care să merg. cred că toți purtăm lighioane în noi. da, uneori ea este ispititoare ca și propria noastră moarte.
0
