Poezie
zvon
pre_texte
1 min lectură·
Mediu
șobolanul alb al acestei nopți ne ronțăie frica
de la nord vine un zvon ca un destin împlinit
nu-l credem. abia am început să ne iubim.
zgomotul cauciucat al umbrei tale îmi dă fiori
am uitat unde mi-e casa. flăcările cuprind trupurile pleșuve ale răbdătorilor
mi-e tot mai greață de această așteptare de melasă
între dinți mi-au rămas bucăți de siliciu
de aceea te tot implor să foșnești altfel să-mi aduci pacea să fâlfâi din aripa ta de ciment
acum treptele cresc direct din carnea ta fibroasă
urc până acolo unde g mic ești tu
acolo unde te pot cuprinde în căderi
sensul unic al acestei mișcări ne scapă de obicei
dar azi mă împotrivesc cu propria-mi carne sprijinind carnea ta
mă împotrivesc orgasmic umbrei și strig
abia am început să ne iubim.
023916
0
cu drag pumarin