Mediu
am greșit când am vrut să-ți fiu aripă
am greșit când ți-am fost ochi
apoi plămân îndurându-ți respirarea tăioasă
când m-am îngropat în tine
și am uitat să mai plâng
când am vărsat trupul meu liber în trupul tău mort
când am fugit lăsând în urmă neliniștea
când am cuprins sămânța ta și te-am declarat arbore al vieții
am greșit când ți-am găsit umbra și am simțit-o deplin
când am făcut dragoste cu semiîntunericul din tine
fără ca tu să știi
când te-am crescut ca pe o tulpină în memoria mea vegetală
și când ți-am încredințat femeia cu un suspin
acum poți să pleci din toate greșelile mele
002.045
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 108
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “câteva greșeli.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/225991/cateva-greseliComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
