perpetuum

las fereastra deschisă poate ai nevoie de aer și aerul se va înfrupta din noi la noapte eu nu te voi visa nimeni nu va ști că am înghițit rănile tale mentolate și că de aceea mi-e frig nu voiam să dansez dar uite cum ritmul tău a trecut în mine am simțit totul ca pe o lovitură în plex încă nu pot să respir te simt închis în acvariul propriei conștiințe frumos și foarte vizibil dacă ai vrea toți am deveni orbi și am pluti în întunericul dintre noi ai putea să faci asta dar preferi să ne lași să vedem ce urmează dimineața cărnurile strigă să ne trezim. vedem că visul continuă. ne trezim în același coșmar sub noi s-au mutat alți viermi care nu se mai satură înghițindu-se între ei o femeie face focul în sobă e vară o să murim de cald ea nu simte. toate anotimpurile îi sunt la fel. ea are în pântec câteva generații știe cum se fac unele lucruri. i-au murit câțiva prunci până acum înainte de toate am putea să lăsăm o scrisoare din care să înțeleagă fiecare ce vrea