gazela

îmi îndes privirea lui M în buzunarul plin cu pixuri portocalii. ochii lui cu aripi se zbat sub halatul meu imaculat. însoțitoarea e un copil care îmbătrânește cumplit de când o privești prima oară și până când ajungi să o saluți. se răsucește în M. cândva era iubita lui. se vede asta dacă o privești la infinit așa cum ai privi o stea. nu mai contează. zâmbetul lui se întinde ca o prelată peste trecut. mă zbat să ies din această amnezie ciudată. dar nimic din ceea ce a fost nu mai contează. pe neașteptate M s-a frânt în două. mâinile lui dansează neîntrerupt cu o grație ciudată ca două balerine legate de trupul unui zeu de marmură. îi strâng gesturile căzute pe un ziar și le înghit repede fără să las firmituri. M nu observă și mă așteaptă în continuare pe jumătate dansând. ceva trece tropotind prin salon. toți știm că nu putea fi altceva decât o gazelă.