șarpele galben

\"Am ajuns să cred că fericirea nu-i o treabă pentru pământeni. Și i-am spus cunoaștere unei brume zilnice, molipsitoare care nu era de fapt decât nehotărâre.\" (Felix Grande) îmi aminteam incorect. de fapt nu știu cum am găsit într-o duminică o inimă de copac. pădurea ardea. lighioane ciudate mi se cuibăreau în suflet. sfârâiau sevele în trunchiuri bătrâne tu începeai un plâns despre care auzisem doar că există. aveai un foc mare în loc de trup. plânsul tău de copac mă închidea între seve fierbinți. apoi am început să povestim. lumea ne asculta până târziu. până era prea târziu ca să ne mai întoarcem din poveste. viața noastră toată era despre moarte. nu o puteam povesti fără flori. nu exista un început ca în toate. era un sfârșit copleșitor. în unele dimineți ceața ardea. atunci ne adăposteam sub pielea șarpelui galben. el ne lăsa acolo oricât. ne lăsa în viață ne digera teama ne ademenea cu tăceri. într-o zi am avut curajul să-i spun pietrei că îmi e teamă. piatra mi s-a zdrobit de inimă.