salvamontistul

dimineața presimțeam că ceața avea să coboare adânc în oameni ca într-o vale. M tăcea privind linoleumul verde. ceața coboară în oameni când ei tac. mă gândeam că ar fi bine să spun ceva. o formulă de politețe ar fi oprit căderea ce se petrecea în mintea mea. dar nimic nu părea destul de firesc pentru a fi rostit. am aflat că un alt salvamontist a căzut. 20 de metri. in gol.s-a zdrobit de stânci. apoi cuvintele au pornit ca o ploaie. vorbeam repede repede. M ascultă doar câteva secunde cu un fel de derută în ochi. apoi linoleumul verde i se lipi de retină. M devenise un fel de cameleon. nu-l mai vedeam era una cu podeaua cu perețiii cu halatul meu alb cu halatul verde al sorei șefe. afară era tot mai ceață. tot mai liniște. demonstrasem ceva. că e bine. că va fi bine. nu e. nu va fi. M a ieșit din cabinet cu linoleumul lui verde cu ochii lui orbi verzi cețoși ducând cu el tăcerea lăsându-mi mie vacarmul. pacienți care se vaită care simt și plâng și mor în plină lumină.