înțeleg că te opui

azi pe dealuri caii ieșeau încet din umbrele călăreților. am îngenuncheat cândva în tine ca într-un templu de ceață nu peste mult timp ne vor înghiți șosele și trenuri vom alerga pe linii de fier și de foc nu peste mult vor asfalta drumul spre înlăuntrul nostru vor cimenta încrederea unul în celălalt vor întări legăminte și corzi de oțel vor cânta în locul nostru nu peste mult din muțenia ta va crește un copac nespus de înalt un arbore al tăcerii și asta va fi tot ce ne va rămâne. înțeleg că te opui. înțeleg asta din felul în care mâinile tale au început să înflorească din felul în care ochiul tău înfruntă răsăritul din felul în care alături umbrei mele umbra ta lucioasă din care ieși noaptea ca un cal negru și alergi liber pe câmpia de piatră din sufletul oamenilor care dorm