vin dimineți

Uite cum vin diminețile de unde nici nu te mai aștepți. Cândva le lăsam intenționat pe trotuare câte ceva de mâncare. Un vis umed, o speranță mai consistentă, o iubire mare sau două mai mici. Să le fie până mâine, poimâine. Am uitat că ne putem trezi într-o bună zi. Că fibrele albe și fibrele roșii ale mușchilor ca niște mărțișoare de carne ni se împletesc în mișcări tot mai perfecte. Am uitat că în celulele noastre, despre care nu știm aproape nimic, mitocondriile clocotesc după legile Domnului. Că degeaba ne spânzurăm de întuneric. Degeaba atârnăm penibili un timp. Tu ca un clopot ruginit într-o duminică lucrătoare. Eu ca un peștișor de aur în undița unui pescar beat. Degeaba. Vin diminețile și ne surprind ca pe niște caraghioși în cele mai indecente poziții, îmbrățișați până la dispariție și cu iluziile ciugulindu-ne în lehamite ficatul.