Maya

un copil îmi oprea inima în loc prizând-o cu două degete ca pe un fluture mă scufundam liniștită în puritatea gestului său ca într-un cerc de apă înțelegând totul dintr-odată perpetuasem cu nemăsurată vină această specie îmi amintesc cum ea tresărea mângâindu-mă pe dinăuntru ca un înger adevărat ce creștea în locul din care eu tocmai plecasem (aveam un uter atât de greu plin de sângele meu) pe-atunci vina îmi înnoda arterele sugrumând visele de câte ori încercam să mă privesc în oglindă aceasta aluneca între mine și mine scăpându-mă de imaginea mea prezentă răsfrântă și multiplicată mă înmulțisem oricum (cu tot spațiul acesta era imposibil să nu devii pe dinăuntru altcineva să nu vorbești o tot altă limbă) nu ne mai auzeam nu ne mai vedeam Maya se năștea în continuarea noastră salvându-ne de la dispariție doar ea știe cu siguranță cine am fi putut fi de aceea ne prinde acum cu ace argintii în prețiosul ei insectar în seara asta Maya a prins luna în cana de lapte