între

Uneori confundând lumile ajung cumva între ele ca într-o fantă în care mișcările fiindu-mi imposibile gândul îmi devine carne și sânge Despre dragoste pot să vorbesc încă în limbajul oniric pe care tot eu l-am inventat într-o zi ca oricare alta De aici căile nu duc altundeva; căile se nasc doar dacă le pot striga pe numele lor șerpuitoare și istorice Aici trecutul îmi ține loc de ochi De la un timp îmi crește o blană prea grea pe oase și un urlet în dreptul tricuspidei. Știi cum se aude aici... Și femeile acestea care spun că mă cunosc și mă spală au uitat că în urma mea se rătăcesc umbrele în labirintul tăcerii; acum mă tot întreabă unde am pus atâtea și atâtea nuanțe, de ce, dar nu le pot răspunde pentru că și ele au început să-și piardă conturul printre gesturi lascive și prea matinale Au început să-și piardă privirea și glasul Se mai aude doar un lătrat prelung de departe și știu că acolo femeile care mă spală îmi pregătesc un elixir din oasele și puterea fiarelor sălbatice...sau așa îmi place să cred.