ioana matei

\"îți ascund setea mea îngrozitoare

și visele mele care sunt deșerturi

sunt naufragii pe mări strălucitoare\"
trei versuri ca o sintezi, cu toate ca, se pot construi sinteze pornind de la fiecare vers al tau...
nu stiu de ce... te-am citit si m-am gandit la un fel de geniu al raului...fara nicio legatura, Doamne fereste, cu tine!...
\"în rest sunt bine.\"...nu dorm...

stiu ca urmatorul pas al tau ar putea fi \"sa ma intrebi\" \"ce pisici albastre cauti aici?\"...ca tot m-ai trimis sa comentez in alta parte...care parte?...dar...

\"păi
mai bine
iminent
decât eminent iubitor de-un singur om
pe care să-l așezi făclie la creștetul nopții
mai bine mort decât viu
mai bine viu și lucid decât îndrăgostit\"...

maybe ...just for you!!!...
dar nu asta voiam sa spun... in primul rand...de-ar fi dupa mine si 365 de tari pe an (facand abstractie de anii bisecti) ar avea zile \"de dragoste\" diferite...as opta sa *ne intalnim* in fiecare sarbatoare...cu inimioare, fluturi pentru tine si alte alea...please, believe me!...si inca ceva...textul tau m-a proiectat in trecut...in timpul anilor de liceu...cand... ei se iubeau si erau fericiti... sau ei clantaneau...sau ei scriau poezii...evident, de fiecare data, \"transformandu-se\" in altii...nu pot sa-mi sterg din memorie doua imagini...intr-una, un el si o ea, infiorati se sarutau...in alta, el si ea isi spuneau:io-te ba si la astia!...asta, te asigur, n-are nicio legatura cu GOD bless America... so, how are you?...

pana la urma criminalul o sa spuna tot...un text interesant, ce aduce ideea de multime in mijlocul multimii...

nu stiu unde, cum si cand...dar...multumesc mult!...

excelent redata un fel de strafulgerare iluminatoare, ce constientizeaza instantaneu legatura cu adevarata noastra esenta...poem ca o intoarcere de-o *clipa* la adevarul si lumina din noi...aici \"afara\" fotografiaza \"inauntru\"...mi-a placut mult textul tau...

poemul se desfasoara intr-o o *simplitate* fireasca si complexa, in care logica omoara ingeri...

al unei apropieri *progresive* (de celalalt, cel care *te cheama*) prin suferinta si iubire...aici Dumnezeu ramane oarecum exterior...dar omul vazut de tine e tare frumos...

imi place mult acest \"animal ciudat\"...
\"și n-am să mai mor cărând aerul cu umărul
de la o gură la alta
ținându-mi respirația\"
cuvinte in care poezia e *grea*...spun asta bucuroasa ca ti-am intalnit poezia...

inca un poem incarcat de mult (suflet?) si de mesaj...centrul lui:

\"la o reprezentație, de teamă, am văzut cum clownului trapezist
îi cresc aripi. Lumea a rîs. Eu și astăzi mai cred
că imaginația mea l-a salvat.\"
cred ca nu imaginatia (generata de teama) l-a salvat...ci orientarea benefica si forta extraordinara, de multe ori inexplicabila a celui ce CREDE...spune cititorul din mine, *imaginandu-si*...

ar putea fi priviti pasii de step ca o neputincioasa revolta...doar ei bat pe (dansa) podea...cu incaltari adecvate... da!...excelenta sugestie!...

de mult talent sa povestesti foarte *credibil* mlastina ca pe o *desprindere* de ea...(cred ca tocmai am vorbit despre o \"constientizata\" dominanta a poeziilor tale, si nu numai, Ela Victoria Luca!)... talent de poet?...uneori povestea talantilor?

poate ca nu invinovateam ci doar ceream ajutor...dar...raspunsul tau ilustreaza perfect felul in care explicitul devoreaza implicitul...iar tu, desigur, nu esti vinovat...

aici parca frumusetea inghite uratul, purificand totul...eu asa am citit...am voie?

de data asta nu poate sa taca...7+1? nu 8...ci o realitate cruda, definita si despartitoare...in drumul ei pana la 1...un text interesant, ce parca *indreapta* imaginatia...prin cunoastere...

si eu astept sa cunosti despre ea (daca e posbil,chiar totul)...si sa ne povestesti si noua...si...iarta-ma daca mi-am permis prea mult!...comentand un text \"cu note de VIVALDI\"...

intre titlu, subtitlu si text...sau asa pare la prima mea vedere...interesant!...

iar la trecerea dintr-o forma de *manifestare* in alta, mereu zidul...

\"casa ta e închisă bine ca să nu intre necunoașterea în ea\" este centrul poemului tau...despre deschiderea/inchidere cu nenumarate orizonturi implicite/explicite...text ca o piesa neterminata pentru portocala mecanica...

\"iar tu vii acum în lumea în care tăcerea e un animal împușcat
care tresare cu vorbe\"

parca ascunde sub pleoape inchise invingatorul invins...deosebita imaginea cailor orbi alergand...dar...un cal orb sau nu mai indrazneste sa paseasca decat intr-un fel neputincios, mereu *la cheremul* calaretului *dresor* (moartea invinsului) sau (daca orbirea s-a produs in timpul alergarii) alearga pana moare ...atunci caderea calaretului e doar o consecinta...iar linia de sosire devine o imensa inutilitate...

sunt bucuroasa de *ascultare*...e important pentru mine...