prizonieri într-un gest...

văd înstrăinare, văd distanțare de\" o ea, caldă \", substanța acestor versuri are nevoie de densitate mai mare pe final,altfel un text bun, citit cu mare placere

eu văd emoții...fără mâini...mulțumesc!...citit!...

Da, gestul este cel care eliberează sunetul, dar înlănțuiește privirea. Și zbaterea acea va rămâne în gest, fără să-i mai scoată în lume frumusețea (gestului? prvirii? lumii? lumii din lume, de dincolo de lume?). Greu de spus, o certitudine ar putea fi aceea că \"frumusețea va cuceri lumea\".

\"zbaterea aceea\", \"privirii\"

atât de rău îmi pare că nu reusesc să prind în cuvânt ceea ce e cu mult \'dincolo\' de el!...pentru că asta (cred eu) înseamnă poezie...orice trăire/emotie minunată si intensa parcă \'îngheată\' desfăsurarea gestului...e o taină, un fel de \'necuprins cuprins\' în manifestare...el si ea se regăsesc în/se contin/se construiesc unul pe altul...frumusețe din frumusețe...iar mâinile (\'absente\' aici de prea mult) sunt aripi în lumea iubirii...mă bucur că te-ai \'oprit\' la acest text...mulțumesc!...