SUNT SEMNE...

idee:
-dezvolta mai mult ideea rasaritului in antiteza cu cea a asfintitului, desi suna a cliseu; chiar suna rau de tot a cliseu...
-du toata poezia spre lumea interioara a omului, spre lumea ta, sa faci o falsa generalizare-sa spui omul cunoaste, referindu-te de fapt la tine...ma mai gandesc si promit sa mai trec, daca mai am idei.

ma gandesc la mine e cliseul tau, Ramona! Oricum, multumesc din suflet pentru REZONANTA!

am senzatia ca mi-ai luat comentariul in nume de rau, ceea ce nu ma deranjeaza absolut deloc. Pentru ca e o reactie tipica. Ce nu inteleg e :ma gandesc la mine e cliseul tau, Ramona. Te rog sa explici clar la ce te referi, pentru ca sa pot corecta.
daca vrei la textul tau o interpretare trasa de par, iat-o, poate ca te va face sa primesti mai bine o critica:
omenirea isi duce existenta intr-o lume guvernata de cupluri antagonice:noaptea si ziua, nasterea si moartea si altele. Oamenii isi afla limitele in confruntarea cu acestea, motiv pentru care autoarea a scris cuvantul stiu cu majuscule. Dar ce este intre aceste doua limite, nu poate fi cunoscut decat prin parcurgerea drumului dintre ele, motiv pentru care autoarea remarca faptul ca oamenii nu stiu inca, adica ei urmeaza sa afle.
Interpretari se pot da si unui singur cuvant. Sincer, nu cred ce am scris, si raman la ideea din comentariul anterior.

suntem ostili (dar fara \"aha\"), de aici necomunicarea... Si totusi, SUNT SEMNE! CRED CU TARIE IN ASTA (si tu m-ai prins, nu-i asa?). Multumesc ca te-ai oprit pentru o clipa aici!