firesc...

Ioana, e un text ermetic. Mă învârt în jurul acestuia, precum fluturele în jurul lămpii, dar nu-i găsesc începutul și nici sfârșitul. Mai bine-aș tăcea precum fluturii lumina, iar tu, ca femeie, să naști din iubire iubirea. Cred că e ok, nu?

Scuze, Ioana. Am ajuns aici urmărind comentariul lui George Pașa. Cred că e piatra din capul unghiului. Aceea cu ochiul înțelepciunii. Sper că nu greșesc. Iarăsi scuze de intervenție.
LIM.

George, e firesc să nu-i găsești nici începutul nici sfârșitul deoarece tocmai i-ai surprins esența...de ce (și) piatra?...pentru că (într-un mod necesar) și piatra există...cu ochiul ei de piatră!...ca parte a Creației/Manifestării ce are un capăt în piatră și altul în iubire... iar între ele drumul sublim al frumuseții ființării... ghidat de un maestru tăcut...lumina...

Liviu, mă bucur să aflu că privești piatra cu ochiul înțelepciunii...