Ioana Geier

Încerc să pun o lună roșcată o nepăsare adâncă sau ceva pietre la răscrucea orizontului să nu mai aud și-n asfințitul acesta cum câini ieșiți din lanțuri se zbat să prade de-ndată ființe

Ginecologul știa desigur cum cel puțin teoretic corupția este un spectacol extraordinar în care se trăiește riscând până apar cătușele iar apoi rămâi să înaintezi complicata cerere de a vedea

În ziua în care Orban a trimis la frontiere primele role de sârmă ghimpată am făcut un duș lung și o cafea scurtă mi-am scos din șifonier rochia vintage bleumarin și am pornit să-mi cumpăr

Mâța era o șarlatancă lungă iar eu o uram când lingea pe sub farfurie gâtul oalei de lut în care stătea la prins laptele vacii din punctul de vedere al pisicii-mamă sufeream de sindromul

Femeile spontane împăcate cu timpul lor cu vibrațiile chiar și cu neroziile ori avide după bărbați care să le iubească coapsele drămuit ca să rămână treze și pentru ele paradoxal par

mirosea a cucută a oțet aburit iepurele spart pe tulpina de măr motanul da prin iarbă ochii zemoși și roșii eram copil priveam prin gard cu gâtul schilod barda foamea mea trebuia

Încurci vremurile ți-a zis acasă îngerul tău animalul de care-ți izbești faldurile rochiei trupul înflăcărat ori spaimele toate despre asta vei scrie azi penisurile ce aveau să crească peste

Brazi către oraș- nimeni nu aduce vreun glob sărmanei *** Prea lung colindul- ghetele nu mă mai țin iar traista-i goală *** Tot mai gol satul- azi chiar rup ghetele pentru doi

Vin momente în viață când cel mai bine mergi urmat de tine prin infernul care pradă muchia zilei asculți doar respirația ta pulsul tău anotimpul după voia ta trucat important este să

Doar omul de zăpadă a rămas încercuit de troiene hilare noi am stocat lopețile și ne tragem țurțurii din limbă să vorbim despre Golden Globe Awards Trump sau despre erecții de ce nu despre

Swetlana împletea zâmbind coama cailor ei robuști în mica grădină de lângă granița macedoniană în cisma de plastic violet s-a vârât într-o zi o libelulă așa de zurlie c-a trebuit să scoată

Nu te duce, Doren! Nu te duce, copilă, în camera aceea! ...Mă uit la tine și văd că ești frumoasă, neasemuit de frumoasă: fața albă ca de porțelan, ochi în culoare de tămâioasă, păr scurt rubiniu...

Vrăbii vesele prin chiciură spre poartă- agale mama; în mersu-i parcă-nțeleg pașii mei cei de mâine