Macel de dinozauri (2)

Îmi place cum prelungești vocala la \"Ja\" până termini cafeaua de fiert, dar pocnetul gresiei tale mă deprimă. Îmi aduce aminte de gara din Viena, în 2001, unde am căutat trenul pentru a merge la Josef, în Tirol. Avea Kondome aruncate până și în ghivecele cu flori din fereastră, dar altul este motivul pentru care am fugit, în a unsprezecea zi, din casa lui. Josef s-a însurat mai târziu cu o tailandeză analfabetă iar acum e din nou singur. Și mă sună. Nu înțeleg de ce nu am fișier liber în creier să stochez informații tehnice despre automobilele voastre, dragă Slobo. În al tău nu încap decât două geamantane, spuneai. Se vede că-ți place de Merkel. Tunsă scurt, îi stă bine, dar parcă tot mai puține riduri am eu. Bine-ar fi să mă ții în laptop când mergi la Belgrad sau în concedii. Căci terapiile lui Gift!...Ieri m-a întrebat dacă știu să dansez pe o masă. Multe am făcut în viața mea, dar asta încă nu. Lui îi mai plac fotografiile trase sub duș. Pe tine nu te-am iscodit de pretenții. Nici nu știu dacă există o a doua femeie care să te găsească sensual în cămășile pe care nu reușești să ți le calci niciodată perfect. Mi-ai promis ca talisman o pipă din colecția ta, dar macedonienii sunt zgârciți, deci nu mai sper. Nu de mult mi-ar fi trebuit o oală de supă, poate chiar vechea ta oală. Ieșisem din adăpost cu un buget de câțiva euro, pe lângă o jumătate de pâine, câteva felii de cașcaval și nelipsita cafea din care beam până la tremur și-apoi beam să nu mai tremur. Cum, nu stiai c-am fost într-un adăpost de femei? Tu nu visezi? Mă înspăimântă ideea că vrei să-ți pui ordine în viață, începând cu mine. Pentru că nu știu în ce procent umblu la suprafața Terrei, de ceva vreme. Mă simt feliată în trei și greu reușesc să-mi fac reântregirea. Nici nu văd la ce m-ar ajuta. Nu pot să spun că partea subterană umblă după arborele genealogic, pentru că acesta nu este prea important. Există totuși ceva ascuns, nu urlet, nu culoare, ci un amestec fluid-gumos, viabil, care-mi crează spațiu să mă mișc când lumea îmi pune capac. Și cum cealaltă treime din mine are tendința de zbor, mi se pare cel mai greu să controlez partea vizibilă. Pe care nu o găsesc suficient de decorativă pentru casa unui bărbat de talia ta. \"Stooop! Acum am eu cuvântul!\"-vei spune. Dinozaurii vor începe să umble blânzi.Mă voi pune pe burtă sau pe spate, adunându-mă. Mereu am impresia că partea subterană iese dintr-o flacără cu muchii imperfecte, în astfel de momente, iar cea de sus coboară într-un cerc roșu. Într-o noapte am fost\" zu dritt\" zburători. În piei goale maronii, deveniserăm stăpânii unui spațiu straniu, luminat în negru. Totul părea o hală imensă, cu două coloane înalte, rotund șlefuite, în jurul cărora trebuia să dansăm, fiecare cu cercul său aprins în jurul taliei. Flăcările nu se ridicau mai sus de un lat de palmă. Am fost singura cu probleme de echilibru, văzându-mă cu tălpile goale pe platforma neagră, gazoasă. Însă reușeam să mă redresez atingând de fiecare dată cercul ce nu ardea, cu arătătorul și inelarul mâinii stângi. De la Gift trebuia să primim instrucțiunile. Cumva doar prin gesturi, pentru că nu mai eram posesori de voci. De departe se auzeau trepidațiile unei scări pline, învălmășite. Nu știu pentru cine trebuia să pregătim acel dans, nici ce semnificație ar fi avut... -va urma-