Rămâne doar luna centrifugată-n nebunie

Splendidă imaginea neantizării universului întreg atunci când cel iubit te pecetluiește cu îmbrățișarea lui și nu mai simți nimic, decât esența clipei prezente. Adevărat, atunci când te contopești cu cel iubit, speri să atingi nemurirea dumnezeiască, și, din vîrful degetelor ce șterg uneori lacrimile tristeții și până la colivia inimii, trecând prin membrele toate,totul respiră doar prin ființa lui, a celui drag...

...înspre inimă!

Ioana-Camelia,
Te tot citesc, deși las destul de rar semne. Pe lîngă acest text n-am putut trece fără să menționez că îmi place la nebunie! În sensul în care mișcările lui centrifuge tind să devină centripete pentru cititorul din mine.
Felicitări! Sărbători luminoase și centripete!

forta centrifuga tinde sa scoata corpul mobil de pe traictoria lui, centru de greutate se schimba si la tine in iubire,tu ai expus frumos aici in poem.sistemul de operare cu Dumnezeu e un vers f ingenios.
mcm

camica, vezi ca nu ai toate diacriticele puse, fapt care ma intristeaza. e cam aiurea textul tau, atat de vag te exprimi, eu nu inteleg mare lucru din versurile tale, in sensul ca nu-mi transmiti emotii puternice. suna ca naiba \"Dorul s-a centrifugat pe lângă inimă,\" - parca ai scos versul asta dintr-un manual de fizica. mai sunt si alte prostii pe acolo.

Mulțumesc pentru înțelegere și interpretare care îmi sună drag inimii, mai ales când mesajul ajunge unde trebuie... Pentru mine, când o poezie se dorește a fi înțeleasă, îmi dau interesul pentru a o înțelege, o traduc pe versuri, o descifrez pe cuvinte...Înțeleg că uneori nu se poate.

Vă mulțumesc de trecere și de faptul ca va numărați printre cititorii adevărați.