La Popa la poarta / E o Catea moarta

Turla se incredintase norilor vinetii si apasatori (normal) ai amiezei de noiembrie, clopotul se balanganea destul de normal in clopotnita iar sforarul tragea sforile fara vreun chef, fara vreo oboseala, fara vreo sau vreun ceva, plus ca era ca dracu’ de plictisit (ca dupa desfacerea lumii, normal), iar enoriasii, 69 la numar, iesisera din schimbul zero cu aratatorul, mijlociul si marele lipite intre ele si de frunte, sau de sfarc sau de sfarc, printre care unii inca fredonau destul de normal ultimul hit al popei Marinarul intrebandu-se de ce dracului nu se face genitivul in popului, mai ales ca era duminica, asta nefiind important si, oricum, totul era fara importanta pentru ca era prea mult si lipsit total de importanta, normal, precum sforarul care uitandu-se peste balustrada clopotnitei putrezite la unul care statea cu aratatorul, mijlociul si marele lipite intre ele si de varful nasului rotunjor si roscat si se minuna ptiuuu drace ce nas rotunjor si roscat are asta, al cui o mai fi, ca nu-l cunosc, cazu si muri - sforarul, zic – fara sa apuce amaratul, saracul fara chef, sa vada ca insul avea si ochii orientati crucis catre varful aceluiasi nas rotunjor si roscat si, ca un facut, in fix acel moment al mortii sforarului cel plictisit ca dracu’ inainte de propria-i moarte, tuna, fulgera, se cutremura pamantul si, in Pacific, Japonia fuse scufundata de un tsunami de 69 de metri inaltime, 333 de kilometri latime si 1 metru adancime (de viteza nu mai vorbim, ca nu e important in context), in timp ce ei se aflau la Cascauti, fostul Cascati, sat respectabil de la poalele ultimului vulcan noroios care a improscat epiderma, odata normala, a regiunii cunoscute si sub numele de Cascate de la fosta cascada, acum secata, un ex-paraias cu trei limbi mici de apica si cateva pietricele pe fundul oarecum adanc, daca nu s-ar considera plat (ca poze nu se trageau inainte de secare, deci trebuia sa te increzi numai si numai in povestile mosilor si ale babelor care stiau, banuiau sau inventau istoria acestui tinut bine.)

Ca atare, enoriasii se retrasera fuguta in biserica, sperand la protectia divina, gata sa-si puna in functiune betele de trestie cu care venisera echipati, in caz de inundatie. Normal ca tsunami nu ajunse pana in Cascauti. Dar, cum biserica era si ea vai capul ei de biserica, adica destul de veche si mancata de igrasia trasa de la fostul paraias, acum cu apica din el secata, acoperisul se prabusi peste enoriasi in 68 de zgomote surde si unul mai tarisor, oarecum infundat, strivindu-i in pozitii care mai de care mai normale, nu inainte ca turla sa se incredinteze fulgerului atat de firesc, atat de anormal. Toti enoriasii decedara pana la unul, mai putin popa Marinarul care, in momentul cataclismelor reunite tocmai se afla sub masa in lupta dreapta cu propria-i catea Zambilica, pentru un colacel rostogolit, din neatentia cosului cu colaci, in fix locul norocos (atunci si-a promis preotul ca va juca la loto saptamana viitoare, dandu-si seama ce noroc nu cazuse pe capului lui). Cum, in poveste era vorba si despre un individ destul de anormal (tineti minte: cel care statea cu aratatorul, mijlociul si marele lipite intre ele si de varful nasului rotunjor si roscat), ar trebui specificat ca si el era mort, ca si ceilalti, adica facut harcea-parcea printre daramaturi si bete de trestie, colacei si lumanari, agheasma, o cruce si o biblie, ambele intregi, nevatamate (normal).

Sabia cu trei taisuri

pai, sa o luam metodic:
creieri imprastiati Estetic si grenade de mana explodate,
spuma de sange si bucati de craniu-cateva,
un tanc-doua si-o poveste cu a fost odata,
daca vrei sa ma respecti nu-mi spune dumneata,
ochi sparti, smulsi, sariti din orbite,
aschii de os iesite prin vintre,
trei pistoale de plastic si-o galeata cu mate,
nu ma supara ca-ti dau puta la rate,
patru chiuvete murdare si un cos de gunoi,
un corb satul in zbor si un vierme flamand,
trei limbi vinete negre retezate-n noroi,
mestecand pe muteste definitii in gand,
ce e Etic, amice, intr-un cufar cu carnuri
zemuind alterate in vulcanul cascat
pentru regele hatru intr-o sapca de blana
si o coada sub coada sa ii dai ne’ncetat
pana zice au vai inca vreau si mai tare
hai mi-o vara dusmane, o sa-mi sug o masea
pana sangele uda secatele dane
de la portul albastru de nu ma uita
si manerul roteste-l in mana viteaz
dar mai scoate-o si da-mi-o sa-mi ling semintia
pana ceasul din urma se infige in praz,
am venit, am futut, dar imi scot palaria.
Religios, normal.