Despre autor
ISIoan Silvan
@ioan-silvan
0 urmăritori
Ioan Silvan ( Peceiu, Județul Sălaj, Romania, 27 martie 1959) este un poet, romancier și eseist român. S-a născut cu numele de Ioan Iepure, pseudonimul Silvan fiindu-i atribuit de scriitorii I.D.Teodorescu și Aurel Turcuș, în timpul unei cine la Timișoara, după ieșirea de la Cenaclul Revistei Orizont în vara anului 1988.
Biografie:
S-a născut pe data de 27 martie 1959, în satul Peceiu, într-o casă mică și sărăcăcioasă, cu mulți copii (cinci). Intre 1966 și 1974 a studiat la Scoala Generală Peceiu. După terminarea gimnaziului se înscrie la Liceul Industrial 2 din Arad, dar este nevoit să se retragă după numai o lună din cauza lipsei resurselor financiare necesare la plata cazării și mesei în internatul școlii. Petrece un an muncind la una dintre fermele fabricii de conserve Refacerea Arad. În septembrie 1975 împlinise 16 ani și se reînscrie la același liceu, dar la clasa de Școală profesională, formată în general din repetenții altor școli care nu fuseseră admiși la liceu. Clasa se desființează pe 1 octombrie același an din lipsă de elevi și Ioan Silvan se înscrie ca ucenic (mecanic mașini și utilaje) la IMAIA Arad, locuind în căminul de nefamiliști al fabricii. Termină cursul de calificare în iunie 1976, este angajat ca muncitor calificat, are un salariu, ceea ce îi permite să se înscrie pentru a treia oară la același liceu, Industrial Nr.2 Arad, cursuri serale, reluând totul de la clasa a IX.
Scrie prima poezie pe clasa a X a, intitulată Noaptea despărțirii, în martie 1978, o imitație a Luceafărului de Mihai Eminescu și o dedică primei sale iubiri, Silviei Cotora, care îl părăsise cu o seară înainte. Au urmat apoi alte încercări literare.
Intrat în treapta a doua de liceu, unde are la catedră somități ale învățământului arădean, (la matematică Panait Marina, zisă Matilda, iar la literatură Rodica Barbeș) prinde drag de matematică, literatură, apoi de filozofie și istorie. Obține diploma de bacalaureat în iulie 1981 și se înscrie la Facultatea de Filozofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Ratează admiterea, este luat în armată în luna septembrie.
După terminarea armatei, martie 1983, se înscrie la Stiințe economice, finanțe și contabilitate, la Universitatea din Timișoara. Ratează și de această dată admiterea, renunțând astfel definitiv la ideea de studenție.
Studiază în particular timp de peste 14 ani filozofia, literatura universală, istoria artelor, citește marii clasici ai literaturii germane și ruse.
În decembrie 1981, în armată, preia toate gărzile schimbul doi și trei și începe să lucreze la romanul Destin Cenzuret, terminat în 1987. Folosind în roman aproape toate numele ofițerilor importanți din regimentul său, Unitatea 01214 Ineu, este scos la raport, i se confiscă manuscrisul ( două caiete) dar îi este restituit după câteva zile.
În semn de protest contra concursurilor de debut în literatură, instituite ca metodă de triere folosită de Securitate, înființează, în 1981, editura clandestină Mureșul Arad, unde, până în 1986 își adună în cinci mici volume dactilografiate (Întoarcere, Gânduri în apropiere, Nespuse cuvinte vol. I, Tridentul soarelui, Nespuse cuvinte vol. II), unele dintre poeziile uceniciei sale literare.
Este ortodox, cu toate că după spusele mamei, bătrânul preot Iancu, îl botezase tot folosind liturgia constantinopolitată (ritul bizantin) cu care era obișnuit.
Se căsătorește cu Otilia Lucica Chiș, în iulie 1985 și au împreună o fetiță, Alexandra.
Părinți: Victor Iepure și Maria Iepure
Debutează în numărul 32 al revistei Orizont din Timișoara, pe 12 august 1988, cu un grupaj de cinci poeme. Un an mai târziu, fiind descoperit și ajutat de scriitorul Mircea Micu, publică, la loc de frunte, alte patru poeme în numărul 26 din 1 iulie al revistei Luceafărul din București.
Editorial debutează cu volumul de poezie Cercul de abur, în 1991, la editura Arc Sud din Arad. Timp de zece ani se retrage din zona literară, dedicându-se afacerilor. Înființează la Arad trei tipografii: Nobel Cart, Cabita și Arc Sud însoțite toate trei de mici edituri. Construiește un edificiu în Piața Veche numărul 3 din Arad, cu restaurant și pizzerie, restaurant pe care îl pierde în primăvara anului 2000. Acest eșec produce un adevărat cutremur în conștiința scriitorului (văzându-se aruncat în stradă de cămătari) dar și o forțată întoarcere la literatură.
Din noiembrie 2000 și până în februarie 2001, scrie A cincea evanghelie, o lucrare de filozofie religioasă în care suprapune Teoria lui Darwin peste Biblie dând naștere evangheliei darwiniene. Își publică volumul în anul 2001 la editura Nobel Cart din Arad. O cronică elogioasă la acest volum, intitulată A cincea evanghelie un gest de curaj, apare, sub semnătura lui Andrei Milca, în Cronica Română, de vineri, 1 noiembrie 2002. În analiza sa, autorul articolului îl numește pe Ioan Silvan un călugăr literar, un altfel de Țuțea și scrie că într-o viziune neo-cioraniană, autorul slujește la redescoperirea unui Dumnezeu uitat, care, pur și simplu, nu acceptă să moară așa cum dorea Nietzsche.
Perioada de după eșecul în afaceri este foarte productivă pentru Ioan Silvan, în anul 2002, transpunând A cincea evanghelie în versuri, dedicând fiecărui capitol de proză câte 2-3 poezii. Poeziile au fost publicate în anul 2003 cu titlul Întâi a fost o ploaie de sânge (A cincea evanghelie în versuri). Tot în anul 2003 scrie volumul autobiografic De la Dumnezeu până la mine (nepublicat), mai adaugă două capitole extra la A cincea evanghelie și o republică sub titlul America o escală spre cer.
Fiind un scriitor solitar, nu se înscrie în nicio uniune sau asociație de scriitori și nu primește premii literare. Participă cu proza și poezii la mai multe antologii literare și colaborează la revistele Itaca din Dublin, Cervantes din Satu Mare și Astralis din București.
În anul 2005 emigrează în Spania, este editorialist al periodicului Român în lume din Madrid (2005-2007) cu rubrica Ceasul deșteptător, periodic la care întreține și cronica sportivă Lovitura de colț. Muncește timp de mulți ani în agricultură. Scrie poeziile Lacrimi de Castilia la Mancha, Parodie la o specie rară și Poezia de cifre, o inspirată transformare a operațiunilor cu radicali în versuri rimate.
Scrie și publică, în traducerea fiicei sale Alexandra, romanele Aventurile unui jurist nebun (Las aventuras de un jurista loco), primul volum din trilogia SF. Dedesubtul lumii (Bajo el mundo), intitulat Văduva strigoilor (La viuda de los estrigois) și Ceaușescu și fața ridicolă a comunismului (Ceaușescu y la cara ridícula del comunismo).
În februarie 2017, Las aventuras de un jurista loco apare într-o nouă ediție de lux la Luhu Editorial din Alicante. Editura Baudelaire din Lyon și Paris publică, în traducerea doamnei Gabriela Pavel, prima ediție în limba franceză a volumului A cincea evanghelie sub titlul (Le Cinquième évangile), în noiembrie același an. Scrisoarea de acceptare la publicare și contractul de editare sunt însoțite, în plic, de o notă cu antetul editurii, semnată de directorul editorial, Felix Demian, în care acesta face următoarea precizare: Am fost sedus de calitatea scrisului dumneavoastră și aș fi bucuros să vă regăsiți printre autorii catalogului nostru editorial.
Între 2019 și 2020 lucrează la eseul Cum să le scoți tinerilor spanioli comunismul din cap. Eseul apare în octombrie 2021, în limba spaniolă, în traducerea Doinei Făgădaru, sub sello editorial Independently Publiched și stârnește un val de indignare și amenințări, la adresa autorului, pe rețelele de socializare.
Ioan Silvan (Peceiu, condado de Sălaj, Rumania, 27 de marzo de 1959) es un poeta, novelista y ensayista rumano. Nació con el nombre de Ioan Iepure, asignándole el seudónimo Silvan los escritores ID Teodorescu y Aurel Turcuș, durante una cena en Timișoara, después de dejar el Cenaclul de la revista Orizont en el verano de 1988.
Biografía:
Nació el 27 de marzo de 1959, en el pueblo de Peceiu, en una casa pequeña y pobre, con muchos hijos (cinco). Entre 1966 y 1974 estudió en la Escuela General de Peceiu. Después de terminar la escuela secundaria, se matriculó en Industrial High School 2 en Arad, pero tuvo que retirarse después de solo un mes debido a la falta de recursos económicos necesarios para pagar el alojamiento y las comidas en el internado de la escuela. Pasa un año trabajando en una de las fincas de la conservera Refacerea Arad. En septiembre de 1975 cumplió 16 años y se reinscribió en el mismo liceo, pero en la clase de la Escuela Profesional, generalmente compuesta por alumnos repetidores de otros colegios que no habían sido admitidos en el bachillerato. La clase se disolvió el 1 de octubre del mismo año debido a la falta de estudiantes e Ioan Silvan se inscribió como aprendiz (mecánico de máquinas y equipos) en IMAIA Arad, viviendo en el dormitorio no familiar de la fábrica. Termina el curso de calificación en junio de 1976, se emplea como obrero calificado, tiene un salario que le permite ingresar por tercera vez en la misma escuela secundaria, Industrial No. 2 Arad, clases nocturnas, repitiendo todo desde el 9 ° grado.
En marzo de 1978, escribió su primer poema en décimo grado, titulado La noche de la despedida, una imitación de Luceafăr de Mihai Eminescu y se lo dedicó a su primer amor, Silvia Cotora, que lo había dejado la noche anterior. Luego siguieron otros intentos literarios.
Ingresó al segundo año de la escuela secundaria, donde tiene los profesores de educación Arada (en matemáticas Panait Marina, llamada Matilda, y en literatura Rodica Barbeș), ama las matemáticas, la literatura, luego la filosofía y la historia. Obtuvo su título de bachillerato en julio de 1981 y se matriculó en la Facultad de Filosofía de la Universidad Babeș-Bolyai en Cluj. Se pierde la admisión, es reclutado en el ejército en septiembre.
Después de terminar el ejército, en marzo de 1983, se matriculó en Ciencias Económicas, Finanzas y Contabilidad, en la Universidad de Timișoara. También echa de menos la admisión esta vez, renunciando así definitivamente a la idea de un estudiante.
Estudió filosofía, literatura universal, historia del arte en privado durante más de 14 años, leyó los grandes clásicos de la literatura alemana y rusa.
En diciembre de 1981, en el ejército, se hace cargo de todos los guardias de segundo y tercer turno y comienza a trabajar en la novela Destin Cenzuret, terminada en 1987. Utiliza en la novela casi todos los nombres de los oficiales importantes de su regimiento, Unidad 01214 Ineu , se le informa, confisca el manuscrito (dos cuadernos) pero se lo devuelven a los pocos días.
Como señal de protesta contra los concursos de debut literario, instituidos como método de clasificación utilizado por la Securitate, fundó en 1981 la editorial clandestina Mureșul Arad, donde, hasta 1986, reunió sus obras en cinco pequeños volúmenes mecanografiados (Volviendo, Pensamientos cerca, Palabras inefables vol. I, Tridente del sol, Palabras inefables vol. II), algunos de los poemas de su aprendizaje literario.
Es ortodoxo, aunque según su madre, el anciano sacerdote Iancu lo había bautizado utilizando la liturgia constantinopolitana (rito bizantino) a la que estaba acostumbrado.
Se casa con Otilia Lucica Chiș en julio de 1985 y juntos tienen una niña, Alexandra.
Padres: Víctor Iepure y María Iepure
Debutó en la revista Orizont de Timișoara, el 12 de agosto de 1988, con un grupo de cinco poemas. Un año más tarde, descubierto y ayudado por el escritor Mircea Micu, publica, en primer lugar, cuatro poemas más en el número 26 del 1 de julio de la revista Luceafărul de Bucarest.
Debutó editorialmente con el volumen de poesía Cercul de abur, en 1991, en la editorial Arc Sud de Arad. Durante diez años se retiró del área literaria, dedicándose a los negocios. Estableció tres imprentas en Arad: Nobel Cart, Cabita y Arc Sud, las tres acompañadas de pequeñas editoriales. Construye un edificio en Piața Veche número 3 de Arad, con un restaurante y una pizzería, restaurante que pierde en la primavera de 2000. Este fracaso produce un auténtico terremoto en la conciencia del escritor (viéndose tirado a la calle por los usureros) pero también un retorno obligado a la literatura.
Desde noviembre de 2000 hasta febrero de 2001 escribe El Quinto Evangelio, obra de filosofía religiosa en la que superpone la Teoría de Darwin a la Biblia, dando lugar al evangelio darwiniano. Publicó su volumen en 2001 en la editorial Nobel Cart de Arad. Una crónica laudatoria de este volumen, titulada El quinto evangelio, un gesto de valentía, aparece, bajo la firma de Andrei Milca, en la Crónica Rumana del viernes 1 de noviembre de 2002. En su análisis, el autor del artículo llama a Ioan Silvan un monje literario, diferente de Tuțea y escribe que en una visión neo-Ciorana, el autor sirve para redescubrir a un Dios olvidado, que simplemente no acepta morir como quería Nietzsche.
El período posterior al fracaso empresarial es muy productivo para Ioan Silvan, en 2002, traduciendo el Quinto Evangelio en verso, dedicando 2-3 poemas a cada capítulo en prosa. Los poemas fueron publicados en 2003 bajo el título Primero fue una lluvia de sangre (El Quinto Evangelio en Verso). También en 2003 escribe el volumen autobiográfico De Dios a los Míos (inédito), añade dos capítulos extra a El Quinto Evangelio y lo pública bajo el título América es una escala al cielo.
Siendo un escritor solitario, no se afilia a ningún sindicato o asociación de escritores y no recibe premios literarios. Participa con prosa y poemas en varias antologías literarias y colabora con las revistas Itaca de Dublín, Cervantes de Satu Mare y Astralis de Bucarest.
En 2005 emigró a España, es columnista del periódico Român în lume de Madrid (2005-2007) con la columna El reloj despertator, periódico donde también mantiene la crónica deportiva Saque de esquina. Trabaja desde hace muchos años en la agricultura. Escribe los poemas Lacrimi de Castilla la Mancha, Parodia de una especie rara y Poesía de dígitos, una inspirada transformación de operaciones radicales en verso rimado.
Escribe y publica, traducidas por su hija Alexandra, las novelas Las aventuras de un jurista loco, primer volumen de la trilogía de ciencia ficción (Bajo el mundo), titulado (La viuda de los estrigois) y Ceaușescu y la cara ridícula del comunismo).
En febrero de 2017, Las aventuras de un jurista loco aparece en una nueva edición de lujo en la Editorial Luhu de Alicante. La editorial Baudelaire de París publica, en la traducción de la señora Gabriela Pavel, la primera edición en francés del volumen El quinto evangelio bajo el título (Le Cinquième évangile), en noviembre del mismo año. La carta de aceptación de publicación y el contrato de edición van acompañados, en el sobre, de una nota con membrete de la editorial, firmada por el director editorial, Félix Demian, en la que hace la siguiente declaración: Me sedujo la calidad de tu escritura y me encantaría encontrarte entre los autores de nuestro catálogo editorial.
Entre 2019 y 2020 está trabajando en el ensayo Cómo sacar el comunismo de la cabeza de los jóvenes españoles. El ensayo aparece en octubre de 2021, en español, traducido por Doina Făgădaru, bajo el sello editorial Independently Publiched y provoca una ola de indignación y amenazas contra la autora en las redes sociales.
Vezi profilul