Poezie
visul roz
2 min lectură·
Mediu
îți amintești de visu-acela roz
ce-ți fremăta în creșteri de sfârcuri
și păr pubian
care-ți roșea obrajii l-atingeri de gând
neștiut nepermis dar dorit instinctiv
îți amintești titirez în vârtej cum îți umpleai
clipele tale de taină cu himerele tâmplei
ca o joacă nebunatică sub soare de iezi
ancore zvârleai în creneluri și te cățărai
agilă și curioasă maimuțică pe funii de dor
dornică să cucerești cetatea iubirii
credeai că te-așteaptă acolo încărcat sicomarul
cu bacele coapte picurătoare de miere
te așteptai prințesă din scăldătoare cu flori
de iasomie și trandafir cu părul bălai și buclat
șiroind pe umerii albi să te lași
așa umedă caldă luată pe brațe de prinț
și dusă în pat...
mereu aici ți se rupea filmul și cu ciudă-ți spuneai
lasă că mă fac eu mare...
................................................
știi acum și crezi că plasă de raze-i iubirea
că sursa luminii se epuizează ușor
de nu-i alimentată mereu cu combustibilul
apt al trăirii în doi
dintr-o dată cetatea îți pare pustie
cu zidurile coșcovite și reci
în scăldătoare petalele-s mâl
și-i pute apa stătută
pe trepte doar urme și cochilii goale de melci
visul roz îți zici e-o minciună
chip aplecat răsfrânt în adânc de fântână și-atât...
dar nu maimuțică ce-ai fost titirez
iubirea nu moare moartea ei e doar o părere
viața-i iubire cât sângele-i cald
și el nu știe ce-i hibernarea...
012.147
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 226
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “visul roz.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14087093/visul-rozComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dacă iubirea se retrage în indiferență, dispreț și resentimente, „cetatea” în care trăiau doar „doi” legați de firul luminos al iubirii, „pare pustie”, iar suferința a luat chipul refuzului și al depărtării.