Risipite

Bastonul alb pipăie vertebrele timpului... De ce rîde orbul, mă-ntreb? Captive-n orbite și stelele rîd, rîd și eu dar, repede-mi pun mîna pe gură să nu mi se vadă dintele rupt la ultima mușcătură din buzele sorții. -.- Habar n-ai că exist și treci zglobie prin pupilele mele. Îmbrăcată-n bermude, fără port-țîțîc sub bustsieră, cu formele fără de unghi, îmi bagi toți îngerii din mine în draci și mă faci să zîmbesc parșiv, închipuindu-mă extraterestru, stăpîn pe triunghiul bermudelor tale. -.- În care gară se va opri trenul meu? Număr, cu ochii pe ceas și cu mîna pe inimă, tic-tacul trecerii de la o șină la alta. -.- Privesc foaia albă; Virginitatea ei mă inhibă. Pixul nu îndrăznește... Orice literă scrisă îmi pare-un viol dar, ea mă cheamă: hai, castitatea ți-o dărui ție poetule! -.- Alunecînd pe rotile, rîzînd puștanul îi zice bătrînului: Vezi că ți-ai pus mucii pe medalie... I-aș da o scatoalcă dar n-ar înțelege de ce. Cu batista îi sterg medalia de veteran de război. -Unde-i,nepoate, farmacia treizeci și doi? Trecuse pe lîngă ea,ca pe lîngă atîtea cimitire de vise. -.- În cavalcadă vin clipele peste mine... Le bag degetele-n ochi să nu-mi vadă mîhnirea de pe chip sub copitele lor. -.- Huguiți,hulubi,în sutienul prea strîmt al voluptății...