mielul copilăriei

ce ţi-a făcut mielul tată să-l înjunghii doar zburda-n ogradă sub ninsori de floare tremură ca varga vezi parcă te roagă să nu-l tai că-l doare lasă jos cuţitul lasă-l să trăiască e curat la suflet n-are nicio vină e copil ca mine voia şi-n grădină ce putea să-i facă ce putea să strice mama lui acuma behăie şi plânge încă ea mai speră nu-i vine a crede că se zbate-n sânge ce ţi-a făcut tată mielul să-l înjunghii ia-l de-aici Anico s-a zborşit la mama e milos ca tine şi mielul nu moare... mai târziu pe masă cu carnea la vedere eviscerat cu limba între dinţi cu pleoapele tăiate privea la mine parcă... cu ce blestem pe limbă muşcat o fi murit mă întrebam răspunsul nefiindu-mi de găsit eu n-am mai spus nimica să nu-l supăr pe tata... şi iar e primăvară cu ninsori de flori şi iar e mare sărbătoare iar amintirea lui îmi dă fiori şi sufletul mă doare...