înălţarea

de colo colo hălăduiam fără ţintă ca o frântură de gând într-un cap idiot beleam ochii poate dau de-o idee să mă prind de ea ca un scai să prind trup de cuvânt dacă nu consistent dar măcar acolo o onomatopee să ştiu că încă exist era înălţarea cuvântului şi eu popândău în foişor am dat jur de privire peste grădina de gânduri înţărcuită cu gard şubred de şipci mai peste tot rupte să intre dihănii cu stevii cucute boji cât statul de om abia de mai zăream câte un iris câte-un bujor printre măselarniţe mătrăgune şi brusturi şi mă întrebam doamne de ce m-ai făcut pe lume gură de om... brusc s-a stârnit vijelia cerul de plumb s-a făcut şi pântecu-i greu i s-a rupt sub tunet şi fulgere un trăsnet asurzitor mi-a zguduit balconul băgând spaimă în mâţa de pe umăr şi eu am fugit ca un gândac de bucătărie făcând cruci mari că dracu-i bătrân iar cerul în hohot de lacrimi mi-a plâns şiroind pe geamuri şi suflet...