de ce-ţi spun toate astea nu ştiu

în zori cu suflet copil fără griji alerg săltăreţ cu privirea pe cer urcând coborând pe curburile lui în tot jurul mă rotesc bi-ni-şor - întreg orizontul şi eu pe pământ în mijlocul lui e ochiul meu şi numai al meu deschis pentru încă o zi gândul îmi fuge la tine frumoaso acolo departe poate şi tu... nu ştiu dacă într-o altă viaţă trecută viitoare sau închipuită ţi-am mai spus-o cu riscul de a mă repeta eu astăzi îţi spun că tu şi eu trăim în ochii albaştri ai lui dumnezeu că suntem pupilele lui şi că sufletele noastre-s retine pe care se răsfrâng imagini reale de vis de speranţe de gând... sigur că da vieţile noastre sunt paralele fiecare în ochiul lui imagini fugare neprelucrate de organul vederii sau poate că da subliminal c-altminteri de ce mi-i gândul la tine... şi iar o ia razna gândul se zice că-n centrul galaxiilor se află câte o gaură neagră care vezi doamne e antimaterie un fel de materie oarbă care nesătulă absoarbe mereu şi mereu până-o crăpa aiurea cândva înţeleptul zicea: pentru toate întrebările caută omule răspunsuri în tine că după chip asemănare şi duh eşti fiinţă divină şi-avea dreptate pupilele ochilor noştri nu sunt găuri negre? nu-s ele oare căi ale luminii? bărbat şi femeie în ochi diferiţi într-o zi se privesc într-o mare mirare intersectări de imagini euri uluite ce devin un întreg unitar... nu aşa începe iubirea?... de ce-ţi spun toate astea nu ştiu şi nici că ochii noştri nu vor cunoaşte uimirea dar sigur mă bucur că trăim în ochii albaştri ai lui dumnezeu încă vii... o zi bună frumoaso!