îmbrăţişarea

în pat, întins pe o parte, sprijinindu-se-n cot, la ora dimineţii când încă e noapte, îi privea chipul senin, în braţele somnului prins, şi sânii goi,ghiciţi sub cerşaf ridicându-se monoton, în ritmul respiraţiei calme. poate privirea-i prea insistentă, în creierul ei limbic trezi o alertă sau poate o altfel de stare, că piciorul ei drept,alene ieşi la iveală,flexându-se din genunchi, dezgolindu-se până-n şold, în întreaga-i splendoare. o privea şi nu ştia de e treaz ori e vis,dar asta nu avea importanţă, luna sângerie de-afaraă, cu razele ei trecând prin perdea, lăsa umbre stranii pe trupul ei de sidef, pe gâtul expus şi pe faţă. simţi în tot trupu-un frison, în el se trezea o amintire-ancestrală, lup se vedea, bătrân, într-o altă viaţă, oprindu-se, sub gerul cumplit, într-un huceag, dimineaţa trezit,uimit să vadă lângă el dormind, fără de grijă o căprioară... părea atât de real visul că n-a îndrăznit să-şi privească trupul de teamă să nu se vadă în blană de lup ca atunci când,flămând, a muşcat. s-a aplecat şi a sărutat-o pe gât. ea s-a trezit: - mi-e frică să dorm cu tine, dar ce bine-am dormit, zise şi-i dădu, ca o atingere de aripi de fluture, un pupic. a întins mâna şi a dat drumul la radio, apoi, cuibărindu-se la pieptul lui, lăsă să-i scape o şoaptă: pupa-ţi-aş tălpile doamne... la radio se spunea că e eclipsă de lună totală, că e ziua îmbrăţişării, că o îmbrăţişare eliberează în corp oxitocină şi serotonina,hormon al fericirii, şi că e e mai în avantajul femeii, aşa că el, speculând momentul,o strinse la piept: iubire te iert... ea râde goală-n capot: eu plec să... vrei o cafea?...