cutremurul de la 1și20

am fost și-am văzut că ți-ai năruit tăria ținerii de pod vrând să-i simți în strângerea de cât mai aproape a ceea ce a fost al tău și-a fost om întors să fie cu tine una mamă pământ prin lăsarea-ți să-mi spui că brațele mele au fost doar pentru alint că tu o strângi în mare iubire îți puseseși în gând să mă faci să nu merg din cer plumburiu în calea-mi punând ca stavilă pânza de ploi ajuns soarele-a curs peste noi în balanța lumine să știm ce-i al tău ce-i al meu cinci luni n-am acceptat detașarea având sentimentul ciudat că așa cum a fost e tot vie doar că tu nu o lași din strânsoare la mine să vină dar de-acolo am plecat cu o mare ușurare aceea că țărna e țărnă și-acolo râmâne și că ce a fost suflet și om cât încă mai sunt e una cu mine și-am putut adormi în sfârșit liniștit c-o oră înainte de vremea obișnuinței de ce violent din somn m-ai trezit bubuind și m-ai dat jos din pat cu încă o smucitură umplând casa cu lugubru tău zdrăngănit ce-ai vrut să-mi spui cu asta mamă pământ ce-ai vrut a-mi spune ce-ai vrut?...