aușel pe spin de acaț

și calcă prin zloată zăpada fleșcăită murdară o simte răceală udă-n picioare atent să nu cadă ferit se strecoară printre vârstele străzii prea mulți într-a treia își îndreaptă spinarea constată că ține umerii ridicați haina nu-i grea și atunci de ce cu capu băgat între umeri ochelarii-i atârnă pe vârful de nas peste ei se privește în sine unde se duce în nicăiri fugise din casă scârbit de static de lume de știri... peste cinzeci de șefi de state fac front comun la Paris mărșăluiesc în fruntea mulțimii pentr-o idee și împotriva atrocităților unor nebuni dar cine a semănat nebunia nu în numele aceleiași idei Libanul Afganistanul Iraqul... sunt în ruine cine-ntreține starea de haos în lume... clatină capul scutură roiul de gânduri o ia la dreapta intră-n scuar singur pe lângă copacii de tuia sub tăvălugul acestor nebune vremuri eu cine sunt se-ntreabă vede imaginea unui ciulin uscat rostogolit aiure de vânt pe bărăganele zilei ideea îl prinde devine ea un ciulin fuge s-o prindă cu mâinile goale curg cuvintele-n gând ca stropii din streșini le-aude clipocitul prelung întrupând trăirile sale grăbește pasul acasă abia așteaptă s-ajungă să scrie e-o stare de freamăt anume... albul hârtiei parcă-i zăpada ce-i spune ai grijă ai grijă la urme nehotărât mut rămâne simțind cum se prăvale în el ia foaia curată și-o pune la loc mai bine mă fac aușel în zbor n-o ating colo pe spin de acaț voi aștepta primăvara își sune poate și lumii și mie ne-o fi mai bine...