întrebare

toate vietățile mânate de necesități încearcă să și le satisfacă la început temătoare ca mai apoi să devină cutezătoare că până la urmă fiecare o termină rău hei și moartea niciodată nu-i bună doar omului îi e dat o cămașa de puf peste cuget în care se-agață-ntrebările de pare în fiecare clipă o oaie în grabă păscând prin corneți în clipele faste doar poetul are îndemânarea și nebunia divină de-a mai descâlci firul să toarcă să țese un semn de mirare frumos într-un vers așa cugetam așteptându-te-n pat și gata eram să zic că nimic... goală în canatul ușii stingi lumina lângă pat te-ai oprit nu vii te-am întrebat șoptit să nu mă audă stelele ce ne priveau prin ferești nu știu ce mi-a venit că încă ți-am zis vino aici poezie chicotind ai alunecat în pat și sub mine fără-ntrebări ne-am pierdut voluptos în actul carnal pur și murdar al iubirii calzi nefiresc de calzi pe spate culcați nu gândeam nu vorbeam ușor gâfâiam te-ntorci pui un picior peste mine cu braț mă cuprinzi pe pieptul meu îți pui capul mai pui un pupic ca pecete și-adormi ești fericit mi-am zis de fapt bărbat și femeie în dragoste-s unu și știu sau nu știu dar cu fiecare orgasm ei fac adevărata poezie a lumii brusc un gând întrebare oare pentru poet fiecare vers n-ar trebui să fie al cugetării orgasm?