împăcarea

prea mult timp să văd că singurătate e umbra că viața-i și ea o umbră ce-apare sub soare crescând de la mic la mare singurătate căuie ce trece... consistență vremelnică și trufașă amestec de trup și de gând omul de sunt în nopți cu lună sau fără și-n zile de cald sau de frig îmi pipăi umbra și ea se ferește c-o doare și-mi vine de gât să o strâng cu ochi holbați să se uite la mine și eu râzând s-o zvârl în lumea cea mare de rouă și flori uneori mi-i frică de ea și-ncerc să m-ascund și-nchid ochii visând dar grea în mine chircită până la scrâșnirea din dinți se face simțită împăciuitor mă bat pritenește pe umăr și-mi zic accept-o poate de tine la fel ca tine gândește hei vezi așa zâmbește nu mai ești singur...