Ca renăscut după Apocalipsa

mai pune-mi în balansul clipei privirea ta șăgalnică și vie ca, renăscut după Apocalipsă, să mă redau ca altădată ție. ca două vipere de după năpârlire încolăcite-n spume,piatra saccră s-o reclădim ca altădată, să fim și tu și eu minune. prăpădul clipei ce ne mulge terifiant și violent ca pe un uger care plânge cu sânge-n loc de lapte consinstent, ne primenește hainele în zdrențe, desculți prin glodul înghețat să rătăcim pe drumuri de planetă de la un pol la celălalt. ne amăgim ca niște sepii călcând coclauri de corali distruși de violentele tțunamii... purtăm pe chipuri măști de carnaval. nimic statornic și nimic benefic în jur ruine sunt și lăcrimări tăcute... există-n lume-o mare-ncrâncenare... după desfrâu va fi virtute? n-om prinde cerul măturat de nori nici adevărul făr-escamotare, dar încă mai trăim ,iubito, să ne spălăm de mâzga ce ne doare. eu încă te mai văd spendoare, încă mai vrea să te ating, mai vreau o ultimă valsare pe podiumul ce pare putrezit...