alune pentru veverrițe

mesteacănul din parc mă cheamă cu legănări de frunze arămii și-aș vrea pe banca de-astă vară cu-același tonus tu să vii dar parcu-i gol sîntem stafii în parcul gol de ce nu vii alune am să dăm la veverițe și pîine lebedelor de pe lac tu unde ești în care colț de lume trec graurii în stoluri și eu tac voi sta o iarnă-n amăgire crezînd plenar că tu vei reveni din tristele străinătățuri și amîndoi iarăși vom fi e-un fel de autodafe scrum să mă fac pe rugul meu... chiar dacă ard eu încă n-am murit și te aștept în patul meu plecato îngere iubit sîntem doar victime colaterale acestui veac în mers tîmpit la cîrmă-s interesele financiare nimic uman nu e în vis și gînd o mîrșăvie fără seamăn iubita mea ne-a despărțit...