pe ascuțișul vieții

stau pe-ascuțisul vieții într-o rână și mestec pulbera stelară cu chip de omenire-a câta oară și scriu cu-n pix de-un leu în mână. n-au cum cuvitele să-mi fie la-ndemână când gândurile-mi sunt în avalanșă să pot descrie fața lumii lașă îmbrobodită în minciună. un foc pornit dintr-o scânteie-n iască ce-ntreaga lume-o va cuprinde, la mine-n creier se preschimbă-n unde și prin cuvânt vrea să trăiască. dar cine, oare,striga-va: trăiască! când calpă-i lumea și căuie, când toți aproape se rezum-la pântec la ce am azi și mâine nu e? suntem prea mulți și totuși, încătușați în paradigme, trăim și noi de azi pe mâine curat, uciși ca niște lotuși. o baltă mare-i omenirea cu putregaiele mocnind sub mâl, și-ar vrea și încă nu se poate, că e stârpit al vieții sân. ...............................