cercei din flori de vișin

i-am prins tăcerea în odaie și-am dezbrăcat-o de cămașă privea la mine cu vinovăție și nemaipomenit de rușinoasă sfioasă și în pielea goală simțeam cum plânge-n necuvânt și-am primenit-o-a câta oară cu-n alt și vaporos veșmânt n-am întrebat-o de ce e tăcere răspunsul îl știam oricum cercei din flori de vișin la ureche i-am pus și-am ars... miroase-a fum...