ioan peia

\"de la gat si pin la glezna
ioan se uita cu naduf
cand deodata intra-n bezna
(face alergii la puf}.\" (Valeria TAMAȘ)

Fie frig, fie zăduf,
Ploaie fie, ori nămeți,
Nu am alergii la puf
Și nici, aaaah! la pufuleți!

Pare-o floare delicată
Când își unduie mujlocul,
Popular: \"boboc de fată\";
(E căzut demult bobocul!...)

O fi ea puțin retardă
Asta e, ce să-i faci, coane!
Însă,-n schimb, pe sub mansardă,
Ai văzut ce mai balcoane?!

Mi-ar luci și mie ochii
De la gât și pân\' la gleznă,
Dar, hăt-sus, la vârf de rochii,
E o beznă... e o beznă...

\"Zau, Atropa draga, zi...
Ma cunosti? Ca momentan
Sunt uimit ce multe stii
De vestitul meu ciocan.\" (Sorin OLARIU)

Ce te miri așa, Sorine,
Dacă știe câte cele?
Vezi că se pricepe bine,
La ciocan și ciocănele...

\"Ioane, cum sunt bun de gura,
Uite ca-ti raspund asa:
O-i plati-o in natura...
Grau, porumb, etcetera.\" (Sorin OLARIU)

De-ai făcut ceva cultură,
Mult prea vesel nu-ți e graiul,
Cred că altu-i la sculptură
Iar tu ești doar cu mălaiul!

\"ma dau la vale si la deal pe o panglica nesfarsita / cu doua fete / cand urc pe ea pierd notiunile / punctele fac ca un fel de coregrafie pe piele / se autodispun pe o harta prestabilita a chipului / aluneca aluneca / se rasfrang le temperez / au impresii / le ignor /\"... aceste versuri sunt cheia poemei, solilocviul disperat al pierderii limitelor, panglica nesfârșită a unui film cu final neașteptat. de aci și apelul la tablouri exterioare, la nevoia de evadare în banalitaea festivă a cotidianului, care, oricum nu rezolvă problema, ci doar o amână... \"elena cand incepe petrecerea / cand ma inviti la ceai / cand la revelion si la sfantul vasile\". și muzica aceea ambiguă, sedativă, care aruncă voaluri înșelătoare peste sine, cum înșelător este tot împrejurul acelui sine. ignorarea diacriticelor cred că ține de arhitectura formei, care se vrea cât mai defrișată, mai lineară, mai frustă. \"farase cu jar\"?. pentru care cal? povestea nu are nici început, nici sfârșit... e \"panglica\" aceea întinsă până nu se știe unde, \"cu două fețe\"...

Nostalgie bine dozată și vers de lux (\"Decembrie pur/cu ierarhi alungindu-se/pe clopotnița gri.\") Și voievozi încă trăitori prin amintire. Deh, fiecare cu istoria lui! Turiști obosiți...

Interesantă speculație! Excelent scrisă, din punct de vedere literar. În altă ordine de idei, nu cred că invidia este un sentiment atât de plin de virtuți formative. Chiar dacă noul-născut se va confunda, în cele din urmă, cu modelul pe care l-a parazitat, va rămâne ceva ce nu va putea extirpa cu nici un chip: coconul în care și-a conservat, inevitabil, formula chimică a propriei geneze, ADN-ul fatalității originare, arhetipul de consumator neajutorat de marsupii. Iubirea cea nouă va fi un frumos cadavru de gală, căruia scolopendrele îi va plimba sângele dintr-o parte în alta a metabolismului său întreținut cu celule străine.

\"prin labirintul visurilor frânte\" mi se pare un vers stângaci.
\"tu cunoști bine țara și limba noastră
ireversibil până în miezul visului\", unde\"ireversibil\" este destul de neinspirat pus acolo. Și restul poeziei mi se pare destul de încălcit, vrând să sugereze prea multe, într-o confuzie de limbaj care sfârșește în îmbâcseală și lipsă completă de știință a rostirii. Regret, dar așa percep lucrurile.

Ultima strofă ar mai trebui lucrată, Valeriu. Și atenție și la acel \"cu curaj\"!

Andrei,
Remarc cu plăcere dorința ta de a face să rezoneze versul, dar, din păcate, mai e mult de lucru pentru a ajunge să-l mânui cu credibilitate. Apropo de versificație: l-ai ros pe Arghezi din scoarță-n scoarță? Ca să vezi cum se poate respira în ritm și rimă? I-ai epuizat pe clasicii noștri de geniu? Poate ai făcut-o, dar nu cu sufiecientă convingere. Mai încearcă odată și mai vorbim după un timp.

Recunosc că nu am mai citit nimic din scrierile tale anterioare, Marius, dar, cum de regulă se spune că ultima ar fi cea mai reprezentativă, încerc să judec prin prisma acesteia. Adică să spun ceea ce mi s-a părut că mi se pare, cum ar fi spus neica Arghezi. Iată trei versuri care pot fi interesante: \"doua spirale in dans neatins\",\"lacrimile de pe cuspida vietii\", și, cu oarecare indulgență, \"anagrama pasiunii din piept\". După cum vezi, sunt primele versuri de la fiecare din cele trei strofe. Și sentimentul meu e că, oricare din ele, odată insinuat, a cam spus totul, luându-ți tot suflul și punându-te în imposibilitatea de a mai continua discursul. De aceea, cred că îți mai trebuie ceva experiență și lectură, pentru a-ți forma mâna. Căci versuri ca acestea:
\"noaptea in vis si visul deschis
spre focul ce susura dor
mai departe\", sau:
\"la suflul iubirii
ascunse in pieptul ecou
dincolo de nufarul
ce murmura
trezire aproape\", trădează o sforțare absolut neinspirată de formule verbale care nu spun mare lucru. Poate că lecturi ceva mai insistente din autori esențali să rezolve problema. Cum ar veni: să citești o carte și să scrii un vers. Eventual.

Se simte deja un ton matur în scrisul tău. Aici, iarăși, o poveste foarte bine și credibil dusă până la capăt. Final interesant. Text interesant. Mână sigură.

Inteligent și sensibil! Și, cum spunea Livia, tonul are acuratețe și e încărcat de insolit. Va fi necesară și o lectură mai completă a celorlalte texte ale tale, pentru edificare. În ceea ce mă privește, evident.

care va să zică, un dicționar aș fi avut și eu și m-aș fi chiorât în el mai înainte de a-mi etala ignoranța, așa încât expicațiile sunt relativ inutile. eu puneam întrebările altfel, nu musai pentru că voiam să caut la noțiuni pe cineva. dar a devenit aproape o regulă ca atunci când pun eu o întrebare cumințică, imediat să mi se răspundă în rărspăr... livia, dacă nu-mi plăcea poema, ori o treceam la capitolul sarcasm, ori îmi vedeam de treabă. aceasta mi-a plăcut, iar comentariul meu nu avea nimic rău intenționat. și, de înțeles, - am priceput cum e cu accentul! - parcă mi se pare că înțeleg și eu uneori...

Blondă, hai, mai merge! Dar caducă? Ar fi necesară o explicație. La fel cum nu pricep cum e cu haina aia! Mai \"de blană\", înțeleg. Dar \"mai plină\"?! Plină cu ce? Drăgălașă poemă. Bună să ți se susure la ureche...

Până una alta, cu gramatica e cam de rău, că, în rest, teorii din astea am păpat până la saturație. Ca dovadă că abia acum - (inspiram!)- am reușit să spun și eu adevărul meu de \"corner\"!
Și nu mi s-a spart oglinda...

Acum, sigur că a trebuit să stau să-mi revin puțin din uluială, ca să spun și ceva despre poezie, așa cum era și firesc. Iată, o mică poveste:
M-am născut pe malul unei ape, al unui râu, care, pe vremuri, curgea liber și impetuos, chiar pe sub dudul înfipt în vârful râpei, în care mă cățăram, visându-mă un fel de corsar al luncii potopite de apă. Primăvara, la revărsări, Dunărea dădea peste și se unea cu râul, astfel că totul devenea un luciu imens care urca, hăt, 7-8m, gata-gata să intre și în curtea noastră. O măreție fluidă, întinsă pe lățimea a 7Km, până în Podișul Prebalcanic, de unde începea Bulgaria. Nu am să părăsesc din gând niciodată acel noian de ape, înfricoșător, dar și atât de atrăgător, în același timp, care schimba complet viziunea noastră pitică despre lume, - copii uitați de capul lor! - transformând-o în act mitic, în întâmplare fabuloasă. Nu am să-mi pot șterge din minte, deasemenea, niciodată mirosul umed al apei, încărcată de pești, vegetație și mister. Între timp, râul a dispărut, sugrumat de buldozerele comuniste, Dunărea a fost cumințită, iar în locul imensității de ape, s-au cultivat scaieți și barabule, pentru a rotunji cincinalele pastramagiilor. O lume veche, încărcată de mituri, a dispărut subit, și, odată cu ea, și eternitatea mea pitică.
Citind poema de mai sus, toate aceste amintiri m-au potopit , ca o nouă revărsare de ape fantomatice peste care tronam, din vașnicul dud, ca dintr-un \"crucișător\" , - închipuindu-mă un corsar peste spații, peste timp.
Sper ca această poveste să fie una din variantele de interpretare ale poemei tale, pentru care, iarăși, îți rămân recunoscător...

Mulțumesc mult, Ioana! Deși aparent surpinzător, gestul tău elegant este semnul unei aprecieri care nu poate să nu mă măgulească. Cu atât mai mul cu cât \"eleganța\" mea a fost cam îndoielnică în ceea ce te privește...
Încă o dată, mulțumesc mult!