In utero

In Utero Nataliei Sfârșitul. Doi bătrânei, el și ea, amândoi beți, împiedicându-se și trăgându-și unul celuilalt cu șutul în fund. Înjurături… Un copil-clovn, beat, mă strâmbă, mă scuipă, a fugit… Mă intru înăuntru, 2 degete pe gât, uterul cald, întuneric, umed, miros crud de carne-mamă. Mă alunec pe țesuturi, mușc din mișcări, îmi ating scalpul dezgolit și urlu. Apoi mă gândesc că or să-mi crească în curând copii pe piele și pe ea am s-o uit… pe ea, pe mine… mereu femeia de șase. După căderile în beția de azi-noapte, stau dezgolită în fața unei cești pline cu ceai de sânziene. Palmele încep să-mi ardă. Tremur… mă ghemuiesc pe jos, în fața biroului, cu ochii lingând frunzele uscate de afară. Toate vocile pe care le-am încuiat în sertare… lumânările pe care mi le aprind în fiecare seară, de teamă să nu răcesc de tot, suflul pe care îmi ziceai că-l simți în ceafă, pijamaua mea cu florile de liliac, sicriul ăla îngust și căptușit cu alb, ochii tăi întredeschiși când te-am găsit acolo. Și cum spuneau toți atunci că mortul se uită după cine-i e drag. Þi-am atins mâinile, unghiile pe care fetele ți le făcuseră cu 2 zile înainte, unghiile tale întotdeauna lungi și vopsite, acum dezgolite, galben-vineții, pantofii negri, din piele de antilopă, cu toc înalt, pe care îi vedeam mereu lângă mine la nunțile-copil. Și-atunci grâul spălat în cele nouă ape și sutele de vase pline cu mâncare pentru morți, cum spuneau ei. Miros de urină încinsă, sarmale, colivă rece și moarte-femeie. Veșnica pomenire. Farfurii ridicate în aer de mâini străine. 12 găleți, câte o cană, o lumânare și un colac în fiecare. Am răsturnat toți morții din sicrie. După, l-am ajutat pe dumnezeu să urce pe masă. De fiecare dată când îmi e dor și mi-e teamă, știu că te găsesc la mine, pe fotoliul ăla negru din piele, legănându-ți picioarele și râzând de soarele care îți străpunge chiar și pleoapele închise. Și cum ne-am amuzat atunci când ți-am citit prima dată Maleficio și ai adormit… Tu, acolo, pe balcon, scăldată în lumina de afară, eu pe scaunul de la birou încercând să-ți vând demonii mei, întunericul din mine… Într-o zi, am să-l leg pe dumnezeu cu mâinile la spate, ți-am spus. Uneori, până și el se mai plictisește. Azi, îmi faci cu mâna, îmi spui ceva și nu te mai înțeleg. E cald… și hainele tale înflorate miros din nou a prăjitură cu vișine, dulceață proaspăt fiartă și flori uscate de levănțică.