Cu fusta ridicata

Îmi mușc încheieturile… mă curg doar în mere… stricate, precum ți-am găsit ultimele imagini cu femei frumoase pe o pagină web. Mintea mi s-a dat de trei ori peste cap, în spate… m-am reîntors; îmi șterg trupul gol de cuvinte. Îmi împletea bani în păr și-mi ghicea în ceaiul meu de sânziene. „Nu-ți mai scrie, cherie, cuvintele pe pulpe, pe sâni, pe sufletul tău dezbrăcat, ți-am spus că mă exciți și că s-ar putea să-mi dau drumul. La fel ca-n noaptea trecută, te-am futut, după care în loc să mă dai afară, mi te-ai lipit de piept și ai început să plângi că mai vrei o dată. Ar trebui să-ncercăm să ne îmbătăm prin corespondență. Mi-e sete, mi-e foame, mi-e sânge ori de câte ori te pierd, pe tine, femeie nebună.” În fiecare dimineață un bărbat-maur moare cu palmele desfăcute pe perna mea; pentru carnea din el, pentru urletul din mine, pentru lumânările mele albe cu aromă de vanilie și iasomie. Mă alunec pe ghetele murdare. Completez oracole, scuip, copiii mă-njură, mă urăsc, mă adoră, mi-e silă de hainele lor murdare. Îmi place să-mi beau cafeaua în fața calculatorului, ascultând colinde, mă uit la îngerul pe care l-am primit cadou iarna trecută și l-am așezat pe birou, și-mi vine un miros dulce de vanilie și mă gândesc instinctiv la filmul ăla cu Travollta, \"Michael\", la burta lui și chiloții albi, e zăpadă afară și iar sunt aglomerate autobuzele pline de muncitori și eu printre ei, cancelaria goală de dimineață, copiii dorm cu capurile pe bănci, n-au chef, de altfel nici eu, le pun muzică de Crăciun, cască mai tare și vor un 50 Cent, ce frumos v-ați îmbrăcat azi, spun fetele timide, \"mie îmi place codițele\", îmi zice Fabian, sunt plictisiți, obosiți, bătuți, mi-e milă de ei, dar m-am plictisit și eu de clasele lor murdare, de limbajul de cartier pe care sunt nevoită să-l folosesc și eu ca să ne înțelegem. Dimineața, ritual de trib în clasele a 8-a, își udă ghivecele cu flori de plastic, apa curge pe jos, râd, mă gândesc că mi-e dor de narcise galbene, ei știu sa aibă grijă doar de morți, în autobuz un elev îmi face cu ochiul, mă bușește râsul, am rămas iar fără bani acuma de sărbători, îl sun pe tata, mi-e dor de acasă, nu de împuțitul ăla de Onești, o să-mi fie cald, brad, miros de mâncare, canarii galbeni, mama, cadouri, mă retrag acolo ca într-un uter cald. O fetiță vrea să-mi dea o icoană pictată de ea pe sticlă, mă bucur, e Fecioara Maria cu pruncul, aș fi vrut un înger, nu mai contează, nu mă mai atrag femeile, mi se rupe și de bărbați… Împletesc două codițe unei fetițe rusoaice, îmi vine să plâng, am lacrimile gata să-mi iasă din ochi, copiii mă privesc curios, mă uit în sus la neoane și le spun că mi-s ochii obosiți, duba de Poliție oprește în fața școlii, 4 băieți sunt luați la secție, am obosit să țip la ei, să fiu mereu veselă și să mă fac că nu-mi pasă.