ioan peia

m-am nimerit pe-aci. eu sunt un cititor, fără poet. și spun ce nu-mi place.
iată:
\"iar oamenii îl privesc fără lentile\", e, ori în plus, ori ar trebui altfel spus.
asemenea:
\"desfășurând lumini
spre nisipurile din adânc\", e superfluu.
ultima strofă e subțire.
așa crede un cititor care nu e poet.
dacă ar fi, nu știu ce-ar spune!...

felicane, scuză-mă tată, dar în dim asta am retina dată la-ntors! și te văzui mai scurt! poate te vede livia mai bine... rimat sau ritmat, vazică!

hait! să te văd, livio, cum răspunzi lu felican! rimat sau ritmat?

stai, bre! cin\' te ține?

fără să vreau să intru în polemica stârnită aci și fără să doresc a fi integrat, fie de o parte, fie de cealaltă a baricadei, îți spun, cât pot de elegant, ceea ce am simțit la citirea textului: discurs greoi, neaerisit, voit încărcat cu simboluri inutile; un cititor onest care,- trebuie să recunoștem - este cititor majoritar, și căruia,- iar trebuie să recunoaștem - ne dorim să îi intrăm în grații, noi, producătorii de poezie, acest cititor ar înghiți cu noduri lanțul de șarade expus aci. pentru că el, pe lângă o aproximativă experiență de lectură, ar înțelege greu obligația, - spre exemplu - de a se super/iniția în mitologia elevată a scriiturii numai pentru plăcerea pur intelectuală și oarecum snoabă de a se simți un fel de champollion în descifrarea de hieroglife lirice. cititorul onest vrea să recepteze un sentiment firesc, simplu și direct, transmis printr-un vers elegant, rezonabil, nefățarnic, un vers care să-i sară drept în inimă, iar nu în cutele circumvolute ale materiei cenușii. prea adesea producătorul de lirică are impresia că cititorul majoritar abia așteaptă să intre în contact cu revelațiile lui ultrastilate. cititorul acesta ar înghiți cu greu un astfel de discurs. mai exact, ar renunța la el de la primele rânduri. eu, care aș putea pretinde, eventual, că am citit ceva poezie la viața mea, îi dau dreptate acestui cititor. căci eu, cititorul onest de poezie, mă îndrept spre ea în anumite momente ale vieții mele, nu pentru a mă cultiva, - pentru asta sunt multe alte mijloace, și poate că nu am timpul și nici aspirația de a deveni savant! - ci doar pentru a trăi un sentiment aparte, îmbrăcat în forma lui cea mai seducătoare. ori acest gen de sentiment nu este comunicat nicicum hieroglific. odată ce am pus mâna pe o poemă care se pretinde enciclopedia lumii, am și zvârlit-o cât colo! căci, enciclopedia - cu enciclopedia, și poezia - cu poezia... marea artă a producătorului de poezie nu este de a încerca să-i demonstreze cititorului său cât de deștept reușește el să inghesuie în poem întreaga cultură universală. eu, cititorul onest de poezie mă simt jignit de acest tip de vanitate și aroganță, de acest mod de a mi se spune, pe sugeratelea: \"mai învață, dracului, și tu câte ceva! vezi că nu ești în stare să înțelegi ce-ți spusei eu acilea!\" eu, cititorul onest de poezie care-mi sunt, vin și zic: \"domnule ilustru în poematică, știi ceva? dacă matale ai studiat cu adevărat poezia lumii, teoretic și practic, apoi arată-mi că știi să mă seduci, nu jignindu-mi simțirea, ci învăluind-o în cuvinte simple și vibrante. alege-le în așa fel, încât să-mi comunici mari adevăruri cu simplitate și, mai ales, cu vibrație omenească. știu că ai aspirația de a fi un poet de excepție, original, incomparabil, dar asta-i treaba ta personală, nu a mea, tu fii POET pentru mine, nu profesor insipid de versuială uscată și încărcată de pretenții aristocrate. știu că mă califici drept incult, dar asta e intenția ta? să-mi demonstrezi că între mine și tine se află o bibliotecă, sau să-mi comunici că, urmare a strădaniei tale, ai învățat să-mi seduci simțirea?\"
aia gândește și zice cititorul onest-majoritar de poezie, iar dacă producătorul de poezie ignoră și disprețuiește acest lucru, nu are decât să scrie poezie pentru dl. champollion și adoratorii lui, dezlegători de cimilituri universale! care, cu toții, dau ochii pe spate, teatral, pur-demonstrativ, doar din parvenitism intelectual, pentru a dovedi că, iată, ei le au p-astea, ce știți voi!
ca să nu mai spun de comentariile făcute sub tipul acesta de texte, care au fasonul că au rupt gura târgului cu subtilitățile lor interpretative! ...de cred că și autorul în acuză, deseori, rămâne uluit de ceea ce putea el să spună, dar, iacătă, taman acu a aflat că o spusese, dar nu aflase încă!...

sper să nu-ți fie cu supărare. argumentația mea făcea referire strictă la acest tip de text, precum și la genul de texte de aceeași factură. nu la dan mihuț, producătorul de poezie, deseori, onestă...

La divorț - poveste,
Susțineau la bară avocații ei
Că bastonul cela de mareșal este
Doar un retevei!

Căpitane de giudeț,
Ia nu te mai da isteț
Și-ți umfla în piepți vestonul...
Că în raniți n-ai bastonul?

Era ascunsă, da, în dormitor,
Pusese soața, peste ea, un șal,
Și, în tunică, drepți! îți da onor
Un ditamai baston de mareșal!!

gripa asta aviară
ce e drept, e cam ciufută,
dar cucoșul n-o să piară
la cât de tare strănută!

fraților, am aviară! cucurigesc la 39 de celsiuși. cine mă sacrifică?

mișto!

aceasta este o poezie adevărată!

de trei ori am modificat la \"papură\" și tot degeaba! am nimerit tot cu oiștea-n gard. se vede treaba că era vorba, totuși, de noduri!

Da, sunt stelist. Dar nu de oftică am vârât fitilul ăla. Ci mi-a plăcut să cred că așa ar fi fost, făr\' să știu despre defectul tău de T - poate-l aflu! Ei, și dacă ar fi fost așa, zic că ar fi sunat bine! Fără noduri în papaură, zău! Am evaluat astfel că tare-mi place vivacitatea ta stilistică.

Nu știu cum să fac să uit că ești femeie și să-ți spun că scrii al naibii de bine! Am tot ezitat să te gratulez, dar ar însemna să mă fac că nu văd, ceea ce nu mi se potrivește, până la urmă! Am remarcat și unele mici glumițe, pe care, chiar dacă nu le-ai avut în \"target\", le țintesc eu. Iată una:

\"...sunt meticuloasă cu chestia asta, am una electrică genială, dar o țin acasă\"...

Aș vrea doar să știu dacă merge direct în priză sau se dinamizează cu aer pneumatic!...
Și mai e una:

\"Și dacă, ferească și păzească, ai ratat momentul dramatic și esențial ca Rapidul în returul cu Steaua, te învață cum să-l simulezi. Mamemimomuuuuuuuu!\"

Aș întreba numai: stimulentele alea se găsesc și la drogherie, sau sunt patentate în exclusivitate? Că nu prea am mai auzit până acum de ele!
Trecând peste micile ironii gratuite, chiar că-mi place dinamismul și inteligența cu care scrii! Ai vână de scriitoare, ce mai...
Te sfătuiesc să încerci mai mult.

uite ce frumos și vibrant se poate spune adevărul!

ar fi interesant ce tip de mașinărie putea realiza această spectaculoasă experiență. nimeni, nicăieri, nu poemenește de asta. nici măcar fugitiv...
deci, bibliografia care ar fi, până la urmă?

nu cumva dumnezeu ăla privește cam șașiu și de-aia ai orbit?!

la câte \"veniri\" au fost, parcă ce? una-n plus mai contează?!

tot respectul meu pentru credința ta sinceră...
cât despre poeți, aceștia trecători sunt!