ioan peia

dar mie!
faină analiză, ioan!
ionuț poate fi fericit. deja impune exegeze!!
mie, nu știu de ce, îmi amintește de prozele lui urmuz. bineînțeles că e un alt tip de construcție, o altă atmosferă, dar parcă dinamica personajelor ar avea acea sorginte.

ce cauți cu chestia asta mișto aici, în dosuri. trebuia pusă la vedere, să citească tot poporu\', că e tare bine scrisă.
faci așa risipă?

să fiu al naibii dacă nu trec peste toate idiosicnroniză... idiosinicrooo...sincrazi... ăăă...lasă... trec eu peste ceva cu mașina de tuns iarba, și îi zic autorelui, carele ce bine pică (perf simplu) el în dimineața aista bosumfle (cu accent pe e) și carele autore tare mă bine dispuse și care scriitură tare îmi plăcu și, băi poe trycă, n-ai scris tu așa ceva, că prea e dășteaptă. tu ai negrișori de serviciu, care îți produc fițuici din astea, hai, fii fer (nu știu cum să scrie, pă bune - poate feairae?) și recunoaște că așa e...

bine nu ar fi decât:

\"în adâncuri stă la pândă fiara
ucigând nuferi\"

în rest, nu pot remarca decât în mod neplăcut întoarcerea acelorași formulări forțate, gen:

\"deschise în evantai de nuanțe\"
\"ca o dezlegare la umblet\"
\"tu îmi aduci cuvinte-ofrandă\"

apoi, întreaga construcție suferă de un oarecare superficialism supărător.
lipsă completă de inspirație!

am, în continuare, rezerve asupra credibilității acestor scurtissime verbe!

am, în continuare, rezerve asupra credibilității acestor scurtissime verbe!

vezi ce se întâmplă dacă îți prelungești glotta cu tonuri nefirești? ți se dau lecții prin corespondență. nu era mai simplu să rostești simplu: așa și pe dincolo?

tania,
dacă ți-a zis mămica, nebunatico, să te întorci la biberonul maternal, de ce n-o faci? umbli pe drumuri fără rost și mai și comiți incantații profane! vrei să iei câteva la palmă? ia vezi!

eu unul am ajuns prin următoarea subtilă operațiune de infiltrare, li : mai întâi m-am sciziparitat. după care, telekinezic, mi-am trimis, bucățică cu bucățică, în recunosștere. mi-am plantat, apoi, consulat, sanchi! în teritoriul inamic, cu unic scop de spionare a mișcărilor feline ale trupelor/ului dumnealui/ei. mă pregătesc acum să valorific avantajul strategic pe care tocmai l-am obținut.
despre mijlocul de locomoție al lui mihai, nu am habar.

1. variantă posibilă la titlu: du-te cu câinii la poame!
2. variantă, la fel de posibilă, la subtitlu: îngerii nu au nici sex, nici stomac!

aproape că-mi pare rău că nu mai fac \"cronicuța zilei\"! ce mai capodoperă de comentar ar fi ieșit la poemuța ta!...

fotografia-i fotografie, poezia-i poezie. fiecare cu uneltele ei. tu ești tipul de autor la care imaginea asfixiază dicursul, îl împotmolește în tușe laxe. spre ex:
\"camera rămânea cu umbrele frunților înalte\", care face din imagine un agresor al sugestiei. ce nevoie am de umbrele acelea, destul de alambicat aduse în pagină și care nu-mi fixează ochiul, nici pe cameră, nici pe frunte. mai exact nu reușesc să pricep, firesc, ce spui.
apoi:
\"am vrut să cresc culori\"
care pe mine mă irită, dat fiind faptul că e un caz nefericit în care verbul \"a crește\" este pus în situația imposibilă de nu ști exact să discearnă între faptul natural de adăuga ceva unui lucru, și tendința figurativă de a sublinia ceva cu o tușă mai accentuată. cu alte cuvinte, eu, lectorul, rămân suspendat între cele două înțelesuri posibile. ca să nu mai pun la socoteală sunetul strident ce se ițește din această neinspirată alăturare de cuvinte.

oricât ar corecta, tot minima poetica rămâne!

strofa trei e puțin cam trasă de păr. și cam în plus. supraexplicitare, aș numi-o. dar celelalte sunt bine așezate, în simplitatea lor aparentă. e o melancolie bizantină în vers care prinde.

strofa doi și patru îmi par mai bine închegate, mai sugestive. iată:
\"tu stai bine hrănit
în spatele unor gratii
meșteșugite\"
la fel și stofa patru care debutează cu două versuri firești, completând în mod fericit conținutul. nimic nu pare adăugat de complezență. ele sprijină, cuvânt cu cuvânt, greutatea discursului. din ele răzbate, tehnic, o anume maturitate a facerii versului. celelate suferă de diluție și artificial, sunt scrise în plus, nesudate. ideea se răsfiră în sensuri incerte.
așa zic eu, dar nu e obligatoriu să am dreptate.

suflu liric din blaga, dar destul de stângaci valorificat.
ceva în
\"noaptea călare pe munți
dorul îmi stă călăuză \"

\"Stie astazi tot olteanu\'
Cum ca de la mataluta
El, Mitica Genuneanu,
Ar dori O...feliuta.\" - Sorin Olariu -

Fructa e ispititoare,
Pârguită și nurlie,
Dar firească-i o-ntrebare:
Nenea Genu-i pe felie?!

e destul de grațios și pur tabloul. sunt și găselnițe credibile, cum ar fi:

\"atâtea sălbăticiuni îți cutreieră blândețea
ploaia ciugulește dimineți dintre cearceafuri\",

versuri sabotate, din nefericire, de următorul, care păcătuiește prin această împerechere /gerunziu-infinitiv/ de cuvinte, ca un fel de falsă distilare a imaginii, ce este specifică începătorilor:

\"strălucind a dragoste\", - prețios și fals elegant.

\"împreună dezgropăm sâmburele îngropat de viu
în mărul cunoașterii\", unde e vorba de un fel de cugetare puțin cam grandilocventă, care nu are în ea firescul naiv al începutului, cum ar vrea să dugereze, ci doar un căutat mod de a parveni textual.

finalul suferă de aceeași prețioasă grandilocvență, chiar dacă, la o primă analiză, ar avea aerul unei remarci decente.

per ansamblu, ar merge cumva, dat fiind disponibilitatea spre oficierea imaginii în discurs, evitând retorica goală, fapt ce lasă impresia unei respirații curate a versului.
mai vedem...

nu e mare. e consecventă. e tumultuoasă. e, uneori, iritabil de inspirată. e mai mult decât ar dori să fie. e o silabă misterioasă și incertă. e fără de limite. și, în același timp, sufocată între propriile-i limite. dacă nu ar fi fost steaua aia roșie, spre exemplu, mulți nu ar fi știut că există după ce a plecat în patagonia. a revenit cu un studiu interesant. depsre cum te poți năuci numărând pinguinii din cercul de foc. chiar dacă nu-i prea vezi...

singura strofă bine făcută e ultima. și mă tot străduiesc să-mi aduc aminte de unde răzbate ecoul ei... parcă un esenin, pe undeva, și un pic de nichita, bine conjugați...