ioan peia

La această întrebare
Toată lumea s-o pripitu\'
Căci românul cel mai mare
A fost unu\' Gogea Mitu.

Părinte, și crucifixul
De-l închini lui Azazel,
Nu faci tu rime cu pixul
Cum face ea din rimel!

\"Iar pe firma mea, sa stii,
Scrie c-avem fudulii!...\" - Sorin OLARIU -

Firma celei prăvălii
E un bluf, se vede treaba,
Cică au și fudulii,
Dar se fudulesc degeaba!

pentru că tot am ajuns cu dicuția aci și pentru că (virgulă) carmen îmi pomenește de receptorul ultrasensibil, numit \"suflet\", am să-i spun așa: de la început, manieriștii prețioși - eu așa le zic tututor ăstora care vor să epateze cu orice preț, făcând contorsiuni lingvistice, care mai de care mai frapante - nenea manieriștii, fie ei și cei mai renumiți, mi-au stârnit bănuiala că nu sunt altceva decât niște sastisiți de \"receptorul\" lui carmen, - fie născuți ca atare, fie fabricați pe genunchi - care, sastisiți, fac artă de amorul promenadei. iar, pentru asta, trebuie să poarte costume cât mai fistichii și să adopte atitudini cât mai șocante pentru ochii unui privitor onest, astfel încât să intre în conștiința publică împodobiți precum cocotele shick de pe montmarte. sunt, cu alte cuvinte, niște prefabricate cu aere de genii neînțelese. căci, atât de simplu e să trișezi, deschizând cutiuța cu jucărele și luând la întâmplare toate bilețelele cu surprize, ca, apoi, făcând caz monstru de aleatoriul metodologic al nu știu cărei viziuni insondabile, - evident, însoțită de explicațiile dăștepte ale profunzimii lor, accesibile numai inițiaților cu creier rafinat - ca, apoi, zic, să vii și să proclami, senioral, arta cea de ultimă oră, totdeauna de ultimă oră. cât privește tot ceea ce s-a scris până la ei, puah! vetust, prăfuit, stors de vlagă, peltea sentimentală etc. ei, mânca-i-ar mama de sobri, vin și ne dau indicații despre cum anume ar trebui să se recepteze actul artistic, despre scărpinarea cea oltenească de după ureche - si dă-i, si dăi... si clopoțeii linca-linca... etc.
în ceea ce mă privește, am înghițit destulă poezie sumețită, de acest fel, ca să mai vină x și y să-mi arate unde anume se află nordul magnetic.
lăsați-vă de goange, boiernașilor de cafenea!
dacă vreți să scrieți și dacă puteți, scrieți cinstit, nu abracadabrant, că nimeni nu se duce la circ mai mult de două-trei ori în viață.
ps: iar mie nu-mi place jazzul!

nu sunt în măsură a da interpretări teoretice unui sentiment care, naturalmente, face parte din zona suprasensibilă a ființei. și nici nu cred că ar putea da cineva, decât prostindu-se, pentru că aceasta nu se poate preta nicicărei definiri, este ca și cum ai dori să prinzi vântul în palme și să-l pui în cușcă; unii se nasc așa și rămân astfel, alții pierd pe drum datul acesta genuin, iar alții îl ignoră în mod deliberat, pentru a părea ceea ce nu sunt: mecanisme biologice lucrate după principiul poleielii savante...
așa că, dacă nu ai simțit nimic, nici nu ai șansa de a reuși acest lucru în viitorul apropiat. resemnează-te cu ideea că supermarketurile sunt pline de produse preambalate și că, pentru a supraviețui, unii nu au încotro, le ingurgitează pe nemestecatelea.

un text bine scris, dar lipsit complet de fior poetic, e o banalitate asupra definirii căreia ar fi inutil să mai insist. mă miră doar că cei care se pretind știutori, fac piruete emoționale pe estrada unui festival de jazz-lampant! cât privește corul de lăudători, nu-i nimic nou sub soare: ventilează și ei, cu limba, aerul din jurul conceptului...

despre ceea ce e mai sus, eu spun doar atât: este un text bine scris, dar nu e poezie. în plus, același vechi păcat al autoarei de a fabrica expresii abracadabrante, complet lipsite de sens, oricâtă bunăvoință interpretativă ai avea. aci, spre exemplu, \"bulgărele de herghelie\", despre care s-a mai făcut caz, este una din cele mai scrâșnite și stupide expresii. ca să nu mai pomenesc de \"explicație\". eu nu mă mulțumesc deloc cu o astfel de \"dezvăluire\" pedantă, iar pretenția supradimensionată a unora de a spune, va\'zică\', uite, băi proștilor, care era schepsisul, sensul adânc al genialei găselnițe, este chiar iritant. nu mă mai obosesc a mai găsi și alte feronerii savante, ca să nu se creadă că am oarece dinte împotriva autoarei, dar cred că, uneori, chiar trebuie să nu ne sfiim să spunem lucrurilor pe nume. repet: nu tot ce e absurd, are și căutare!

păi vezi tu, carmen, de-aia a picat Imperiul Roman: din cauză de pithyii semicalificate...

subscriu, fără rezerve.

fiecare cu cărțile lui și, mai ales, cu întâmplarea de a le fi întâlnit în timpul disponibil. acu, zău, cam seamănă a paradă de cultură demonstrația ta rezumativă, ceea ce nu pare chiar în regulă. păi... eu încercam să sugerez, așa, în stil propriu, că nu am priceput nimic din poezie, nu din legenda asta pe care mi-o pui tu cu atâta generozitate pe tarabă, ignorând faptul că, atâta vreme cât ai o bibliotecă-n spate, poți face oricând pe deșteptul, așa cum puteam face și eu. cât privește peruca aia naturală, eu nu fusei silit s-o port, așa că nu am ajuns la stadiul evocat de către tine. ergo, mirarea mea se-ntâmplă să fie din cauză de alte motive, cum vezi...

ai făcut studiile teologice la călugării... capuccini, de lângă cafeneaua gării, de ai început și tu cu cântările alea ale cântărilor? vezi că textele cele dă dămult au fost aprobate, hăt, de către concilierii de la începuturile bisericii orto, așa că nu văd motivul pentru care tu le mai reproduci aci, în variantă teleolirică...

eu n-am înțeles nimic. nici din text, nici din comentarii. și nu sunt măgar. parol!

și nu-nțeleg rostul bisericuțelor nici să mă-mpuști! ce adică, dacă nu reușești să convingi, ca brigand, vei reuși să faci mare scofală în calitate de component al unui cor de psalmiști?
aș! asta-mi aduce aminte de o vorbă din copilărie, pe care o auzeam la tata, de câte ori îi vedea pe cei ce se împrieteneau și se desprieteneau, cam de vreo trei ori pe săptămână. când se adunau iar în gașcă, ducându-se colo-colo, se distra, zicând: \"hai la noi ca să mâncăm nimic!\"...

un \"g\" în plus e cam mult. asta dacă nu au greșit cei ce au scris pe coperți. cred că va trebui să-l întrebăm pe funcționarul de la primărie, care l-a trecut în catastife, ce fel de nume are.

ești în capul listei și, dacă ai întâietate, am citit ce ai aici. plus alte câteva lucruri ale tale. cred că ți s-a mai spus sau nu. îmi asum riscul de a repeta, eventual: poezia nu este confidență nudă. nici în cel mai intim... caz estetic, să zicem. materialul tău afectiv trebuie musai să treacă printr-un anume proces de distilare și resignare, de codificare textuală - cu alte cuvinte. mai exact, trebuie să existe, în momentul scrierii, un anume grad de expulzare a profilului sufletesc propriu, astfel încât ceea ce rămâne să capete statut de generalitate. ori tu, aici, și nu numai, dai sentimentul că explici unui interlocutor oarecare, iar nu cititorului, ce anume conflict cotiadian ai avut tu cu vecinii de palier sau cu lucrătorii din stradă, care ți-au forat ditamai groapa în asfalt. scrie poezie, nu procese-verbale, altfel spus. sper să nu te fi supărat, dar lucrurile cam așa stau. aici te adresezi unor consumatori de poezie, unii dintre ei și oleacă mai versați. ar trebui să fii mai atentă la cum se scrie și să consumi, la rândul tău, ceva mai mult produs de profil. și nu numai.

ok. negociem. dar să nu mă trimiți cu un text ca ăsta că rămân cu buzunarele fleșcăite și caftit de piețari pentru tulburarea liniștii lor leguminoase...

să zic că-i lipsește tensiunea necesară unui astfel de dicurs, pentru a impune. așa simții eu.
în rest, e bine adus din condei.

\"Era acolo când treceam peste căpițele cu vedere la stele\", face cât o sută de rânduri explicative.

o poezie adevărată. magna cum laude.

tu distribui locurile de cerșit în bucurești?

le-au lipsit câteva doage
de-i răpiră pe-amândoi,
însă cred că o să-i roage
să-i ia... gratis... înapoi!