ioan peia

vemit, colindat, adjudecat, plăcut.
eu ce fel de creion primesc?

Simt cum deodată-mi pierd umorul
Când fac exasperanta constatare
Că, tot așa ca și amorul,
Prostia e un lucru foarte mare!

Simt cum deodată-mi pierd umorul
Când fac exasperanta constatare
Că, tot așa ca și amorul,
Prostia e un lucru foarte mare!

...ce ai de împărțit cu nichita? nu ți-a lăsat moștenire strănutul lui?

doar n-oi fi vrând acu să se ia cușma de pisică a lu\' esenin - poetul, deh, - să se contemple luuung, așa cum ar face un vrăjitor cu un glob de sticlă, și să se scoată din ea șiruri de batice și iepurași de sticlă. \"lumea\" aia, dmitri, resimte stilul narativ de proveniență rusească, da, chiar așa... \"lumilii\" alea simte și resimte cele câte. dar tu văd că ești foarte citit, ai dat iama-n biblioteca universală a căminului cultural din bălți, aia în care ți-ai însușit întreaga literatură de pe mapamond, - încăpătoare, adică, într-o mapă! - în frunte cu rușii, pe post de cremă de ghete, și dai, senioral, lecții de conduită lirică. păcat că n-ai mustață, să ți-o oglindești - laolaltă cu lirica aia super - în bombeul căzăcesc!

poezia este excepțională! rusească, la simțire, și senzuală foarte, la pipăire! mi-a produs o reală plăcere lectura ei! este una din remarcabilele tale reușite. nici nu nevoie să spun mai mult. o am sechestrat-o la colecție. bravos!

îmi este imposibil să văd altceva decât o înșiruire, oarecum abilă, de banalități prețioase. ce probleme ceva mai demne de a fi luate în seamă comunică aceste versuri? nimic, absoliman, - vorba sf. athanase, făcătorul de plăci de gramofon columbia!...

ste extrem de ciudat ce se petrece cu acest autor (mă rog, - autoare...)! Văd că, de la începuturi, a fost FOAAARTE citit(ă), deși scrisul este un simpatic submediocritism. Ca și textul de mai sus. Ce anume îi atrage așa de multe lecturi? Sunt aici chiar atât de mulți consumatori de banalități liricoide? Sau eu mă înșel și nu văd bine?
La prima vedere, - judecând cel puțin acest text, căci celelalte nu merită nici o atenție - ar fi niște notații simpluțe despre una-alta/ per total: amor și nostalgia după amor... Dar totul e spus așa de naiv și, evident, fără nici cea mai mică abilitate literară, încât primul lucru pe care l-aș face ar fi acela de a o trimite pe autoare la abecedarul literaturii și a o îndemna să buchisească bine.
Ian auziți:

\"E toamna tarzie...dar miroase a crini,
Iar ploaia ne uda...\"

...Păi dacă ploaia \"ne udă\", atunci să facem, naibii, ceva, să nu ne mai... Să luăm o umbrelă sau să stăm sub copertină.

Dar hai să mai servim ceva, colea:

\"Suntem prea copii sa ne dam seama
Cum frunzele cad din copaci...\"

Păi atunci, dacă nici asta nu realizați, nu copii sunteți - că și copii pricep asta - ci confuzați de-a binelea, ca să nu zic altfel.

Aaaaa, dar, stai. Mai departe descoperim motivul pt care confuziunea ar avea explicații:

\"Sunt prea multe...dar oricum nu le vad,
Pentru ca tu ma atragi...\"

Of, dragostea asta! Esta \"blind\" rău - vorba englezului. Nu mai vezi nici frunzele căzând. Darmite copacii...

Alta, neamule:

\"Trupurile noastre au uitat ce e noaptea
Si-au plecat sa vada rasaritul...
Sufletele noastre inca mai stau imbratisate
Iar inimile inclestate vad apusul..\"

Clar, trupurile alea au devenit fantome și au luat-o razna, pe coclauri, spre soare-răsare, că e nasol cu inimilea alea încleștate... dai, naibii, de vreun infract la drumul mare!

\"Pentru o secunda privirile ni s-au incrucisat
Dar secunda s-a transformat in eternitate...
Cuvintele nu-si mai gasesc valoare...
Buzele tac...si sorbesc momentul rupt parca de soare.\"

Deci, privirile aleeea, cred că sunt fascicule de raze infraroșiii, bâjbâind prin noapte după emigranți ilegali, călcători de fâșii de frontiere, - mama lor de expatriați!
Dar stăi să vezi! că ca urmare, au luat-o-ră secundele razna: bimp-bamp-tronc: apare fenomenul nemaipomenit de transfer en/dimensional a timpului relativ, în timp absolut.
Ca atare, personagiilor le-a dipărut subit graiul, au rămasără fără de cuvințele, care cuvințele au căzut, la bursa vers/librismului, la valoarea zero tăiat în patru. Că d-aia zice și autoarea:

\"Cuvintele nu-si mai gasesc valoare...\"

Vorba lu\' Copilu\' Minune: \"am valoareeee, n-am valoareeee...
că scriu versuri fără sareeee...\"

Ei, da, dar, în schimb \"buzele\" beaoră azururi \"rupte din soare\". Ce știți voi! O fi ambrozie, nectaruri, aghiazmă, ehe! Pe-acolo, pe la zei, nu ai nevoie de vorbe pt a fi divin. Sorbi licori rare și te transpui direct în fapt, bre!
Mai departe:

\"Trupurile noastre...au uitat ce-i existenta
Si-au trecut in nefiinta...\"

Aci e nasol! Înseamnă că trupurile alea au mierlit-o, gata! Au dat în primire, au ajuns în rai, via \"neființă\"! Dar nu oricum, ci planând astral, printre luminătorii cei mari și luminătorii cei mici, ca îngerașii, că doar se spune:

\"Zborul e cald.\"
\"Suntem inconjurati de vant si de stele.\"

Aeriană poemă, zău așa!
Sper să fie citită la fel drăgălașa autoare, care, altcum, e destul de simpăticuță!
Păcat că nu se scriu versurile cu poza din buletin aplicată direct pe dex!
Ană-moldovană, strunește-ți, bre, Pegasul șiela, că, din cârlan, nu poți face armăsar olimpic, pun rămășag!...

...dar nu găsesc nimic special aci. doar o împletitură luxuriantă de vorbe. risipă inutilă. când se mizează totul pe text, uitându-se că esențialul zace în adâncul fântânii, atunci rezultatul este o simplă înșiruire de amănunte, aparent interesante.

\"vălurind ispitele romanțate\"... prețios și inutil cât casa. nu ar merge nici într-un roman de teodoreanu.
\"te retragi abatută în lacrima nopții\" - vetust.
ionuț, rudele nu au forță de expresie. și dacă a folosit șmekeria cu un titlu incitant, cutia rusească a dat la iveală un biet ghemotoc de hârtie.

...\"te iubeck’s?\" ai șparlit-o de undeva! nu mai știu de unde, dar așa e. spune că nu-ți fac nimic!

Cum suntem cu toți de-o samă,
Facem un efort și noi
Și sub bustul de aramă
O să punem un cimpoi!

e foarte interesant cum alice reușește să treacă, razant, pe lângă pericolul contorsiunii de limbaj. cum reușește să evite acest lucru, e secretul ei. așa ca o trapezistă care, acuș-acuș, ai sentimentul că va scăpa din mâinile partenerului, dar, în ultimă instanță, balansul de după salt continuă.

zice ea:

\"o să vă fac haine minunate, messir
cântăresc materiale scumpe încropesc aerisit o întreagă instituție de forme stiluri culori\",

și când ajung la \"încropesc aerisit\", închid ochii, să nu văd ruperea. îi mai deschid la \"instituție de forme stiluri culori\" și respir cumva ușurat. s-a salvat. ce e drept, nu cu prea multă dezinvoltură...
trec peste strofa doi, care face un pic paradă de realism și ajung la:

\"nerăbdarea tropăie
în așteptare
intră smerit în șabloane
croit
gusturile lui netezesc cu infinită precauție aerul regal
să-și primească în vene
catifelele\",

care sunt niște versuri \"regale\", pentru care autoarea ar putea fi notată cu zece la catalog.

urmează un \"piept bestial\", ceea ce, desigur, e suculent ca imagine, deși cam frust, și, apoi:

\"aplauze!
de extaz freamătă
persuasivii ascunși radicalii frustrați
nivelându-și simțurile gâlgâie
un gram de analiză\",

care are alură de retorism acid, sarcasm nemascat, puțin cam nepotrivit cu ansamblul, care părea mult mai rafinat.

și iată strofa mea preferată:

\"așadar
toată lumea e mulțumită
m-am ghemuit din nou cu capul între genunchi
și el mă sprijinea cu ochi umezi
messir are haine minunate
prin retină
el umblă întotdeauna gol\"

povestea \"pieselor de schimb\", destul de transparentă, face o interesantă trecere către, din păcate, un vers ratat:

\"un strop de natură transformă toată lumea în tablă\", care sună, vorba cuiva, ca dracu\'!

încheierea e bine adusă din condei.
alice știe să construiască, chiar dacă vrea să pară atât de anarhică și jemanfișistă.

am greșeli typo, pe care nu mă mai obosesc a le consemna. sper să fiu înțeles.

m-am tot învârtit în jurul textului pentru a găsi ceva credibil. sincer, n-a găsit nimic. nu se mai scrie așa. sau, mai exact, nu e nici o șansă să mai poți spune ceva într-un astfel de stil. astăzi nu mai poți rămâne în spațiul poetic decât, fie printr-un limbaj complet restructurat, fie printr-un mod direct de comunicare, fără pretenții experimentaliste, limbaj care să-și devoaleze numai conținuturile nude. orice artificiu făcut de dragul alambicării șocante a cuvintelor, parchează în penibil. ori ce faci tu aici este un fel de reexperimentare bombastică a unui simbolism epuizat de multă vreme. iată:

\"se joacă roșu-ascunselea
în pumnii ghemuiți
tropa tropa pe covorul de unghii\"

pe mine unul, genul acesta de formulări - căci nimic altceva, decât formulări voit epatante sunt - mă deranjează teribil. \"roșu-ascunselea\"? \"covor de unghii\"? - facil! aș fi tresărit un pic la \"toamnă cubică
ornată cu pietre gemene\", dar contextul în care a fost integrat expresia îi strică palida tendință de originalitate cu care era investită.
apoi:
\"fachiri
călcând pe cioburile frunzelor\", îmi aduce aminte de un teodoreanu care și-ar pus unul dine eroi să înșire câteva versuri pasagere.
ca să nu mai vorbesc de:
\"la nivelul ierbii nou găsite
învățăm
cât de elastic este verdele\", versuri desumflate, prețioase și pretențioase ca niște cochete sexagenare, obosite, agonice.
ultimele două nici nu mai merită menționate, prin decadența lor semeață.
dacă nu am dreptate, îmi cer scuze!

nu știu de ce, dar de câte ori citesc o poezie profundă am tendința să spun că nu e poezie, adică nu faptă lirică intenționată, ci adevăr mușcat pănă la sânge. e cazul întâmplării de mai sus, când parcă auzi cum pică timpul în jgheaburile amare ale tăcerii...

și, totuși, orice ghiveci poartă \"temporar previzibile flori\"... inclusiv maci!

și, totuși, orice ghiveci poartă \"temporar previzibile flori\"... inclusiv maci!

Palmipeda cea fâșneață
Susținea, de dimineață,
Că ești un gâscan pârât:
Doar le sâssssssâi... și atât!

Vrei fătuci, una și una?
Stai cuminte printre pene,
Că te jumulește juna
De-o să-ți meargă fulgii, nene...

a se siti: \"...dom\' doftor\"!
din cauza vitezii!