zvâc

m-am tot învârtit în jurul textului pentru a găsi ceva credibil. sincer, n-a găsit nimic. nu se mai scrie așa. sau, mai exact, nu e nici o șansă să mai poți spune ceva într-un astfel de stil. astăzi nu mai poți rămâne în spațiul poetic decât, fie printr-un limbaj complet restructurat, fie printr-un mod direct de comunicare, fără pretenții experimentaliste, limbaj care să-și devoaleze numai conținuturile nude. orice artificiu făcut de dragul alambicării șocante a cuvintelor, parchează în penibil. ori ce faci tu aici este un fel de reexperimentare bombastică a unui simbolism epuizat de multă vreme. iată:

\"se joacă roșu-ascunselea
în pumnii ghemuiți
tropa tropa pe covorul de unghii\"

pe mine unul, genul acesta de formulări - căci nimic altceva, decât formulări voit epatante sunt - mă deranjează teribil. \"roșu-ascunselea\"? \"covor de unghii\"? - facil! aș fi tresărit un pic la \"toamnă cubică
ornată cu pietre gemene\", dar contextul în care a fost integrat expresia îi strică palida tendință de originalitate cu care era investită.
apoi:
\"fachiri
călcând pe cioburile frunzelor\", îmi aduce aminte de un teodoreanu care și-ar pus unul dine eroi să înșire câteva versuri pasagere.
ca să nu mai vorbesc de:
\"la nivelul ierbii nou găsite
învățăm
cât de elastic este verdele\", versuri desumflate, prețioase și pretențioase ca niște cochete sexagenare, obosite, agonice.
ultimele două nici nu mai merită menționate, prin decadența lor semeață.
dacă nu am dreptate, îmi cer scuze!

am greșeli typo, pe care nu mă mai obosesc a le consemna. sper să fiu înțeles.

e pueril, e facil, asta e.mulțumesc de trecere și că m-ai tras de urechi.
numai bine