ioan peia

nu muri. mai avem nevoie de tine!

ai cumva vreo toporișcă în mâini??

\"îmi vizitez trecutul doar preț de o țigară
oricum nu mai e nimeni acolo
nimicuri de argint și cutii muzicale...

tic-tac-tic-tac\"

o intimă tristețe, desenată cu lejeritate și vagă detașare.
un poem reușit.

...sunteți cam obosiți cu toții și aveți aspirații angelice către nirvana din cucuruz. care baletează în jurul știuleților modificați genetic!

...este o poemă foarte inspirată. nota zece!
numai cu \"știi\"-urilea alea nu mă împac...

Oh, Evropă, noi nepoții
Tăi de două mii de ani,
Te vom colinda cu toții -
De la rromi, pân\' la... rromanii!

Oh, Evropă, noi nepoții
Tăi de două mii de ani,
Te vom colinda cu toții -
De la rromi, pân\'la rromani!

... chiar vorbeam despre versuri, și nu despre pielea cutărui autor. sau, iarăși, nu e voie dacă nu e cu busuioc muiat în agheasmă?

... chiar vorbeam despre versuri, și nu despre pielea cutărui autor. sau, iarăși, nu e voie dacă nu e cu busuioc muiat în agheasmă?

\"...a-i panica...\"

1. eu nu am avut decât un singur prieten adevărat: acesta a fost tatăl meu, care, cu tactul unui om simplu, m-a învățat să deosebesc adevărul de eroare și meșteșugarii de simpli manufacturieri.

2. când spui:

\"cât e ceasul la voi
la mine este
același comisvoiajor mi-l revinde
la fiecare oră\"

eu înțeleg doar că, cineva care crede că scrie versuri, încearcă să ne convingă că taman asta face. din păcate, eu mă las greu convins. de ce trebuie să deranjeze așa de tare pe bodyguarda ta civică, încât să insinueze că aș fi un individ cu storurile trase pe minte? dacă ea are certitudini absolute, relativ la genialitatea acestor cuvinte fără sens, precum și la infailibilul ei spirit critic, atunci eu am judecăți limpezi și abrupte care îmi spun că lucrurile nu stau deloc așa. până la urmă, dincolo de faptul că X sau Y susține un anume punct de vedere, problema capătă alură de principiu. ai expus în spațiu public și pot să-ți spun, dacă am chef, că nu-mi place, fie și dacă mi se pare. interdicțiile pe care încerci să le impui sunt, evident, neavenite și chiar deplasate. iar dacă ai nevoie de amorași cu arbaleta în stare de tensiune, pentru ai panica pe îndrăzneți, atunci chiar că te discreditezi definitiv. apără-te singură, dacă poți.

3. mai departe,întreb: acestea-s versuri?

\"ecartez
e o plată
nu-mi face rabat
reglez minutarul
eu încă reglez
îl prind la mâna stângă
încheietura mea din ce în ce mai strâmtă
încă o gaură în minus la curea
în sfârșit nimeresc catarama
ma-nțeapă și mă doare\"... si dă-i si dă-i si dă-i, neicusorule, si clopoțeii linka-linka, de-ți vin să-ți înfigi \"minutarul\" în creștetul capului și să-ți spui singur ora exactă!

... tot poliloghie rămâne...

am căutat citatul din subtitlu, al lui jupan la Mettrie și nu am dat de el! dar, după cum sună, nu pare a fi o reamarcă filozofică a materialistului franțuz. iată, însă, un citat, mai aproape de ideea poemei tale, care ar fi acesta:
\"...Nu există călăuze mai de nădejde decât simțurile mele. Oricâte lucruri rele s-ar spune despre ele, numai ele pot lumina rațiunea în căutarea adevărului. La ele trebuie să recurgem totdeauna dacă tindem în mod hotărât să cunoaștem adevărul.\"
mai degrabă prima strofă pare a fi sistemul filozofic al lui la Mettrie, rezumat în versurile tale.

în:
\"te aud
ca-ntr-o ușă
răsuflând
bariere \", nu-mi plac ultimele două versuri. sunt nefirești.

mai degrabă:
\"ar fi frumos să-ți ating
trupul
non teoretic
mașina asta e guvernată în întregime
de agenți
fizici și chimici
mecanismele mărunte
lucesc
zbătându-se demențial\" ar face notă definitorie, după părerea mea.
mai dau, de asemenea, de o stridență:

\"gemetelor
jupuite
de piesa rebelă\"

în rest, dinamica ta interioară răzbate cu vigoare din spatele cuvintelor.

Iacă,-s primul la apel
Și-l aștept cu jind pe Moș,
Fiindcă-s unul dintr-acel
Ce scrie ca un galoș!

Și dacă o fi să fie
Nici așa ca să nu scap,
Fă să-i pice, din tărie,
Un ditamai MIG în cap!

pentru tine aș cânta până dincolo de lume, căci ce prefacere de semne se petrece în timpul vieții noastre celei de fără margini!...

poate \"sperăm (la) o moarte bună\"? ar fi mai corect, zic eu. în rest, recunosc că nu prea știu ce e cu semnul ăla! și ar trebui să știu, cred. simbolistica egipteană, legată de ochiul lui horus, precum și de alăturarea ideii de timp care se consumă, recunosc că m-a depășit. fiind cam rigid, textul mă trimite în zone cam obscure și nu reușesc a detecta vâna de poetic, decât abia în final. la un moment dat m-am întrebat de ce subtitlul nu ar fi fost: horus vs. set(t)h(i)? dar e interesant experimentul. ideea de fugă temporală din afară înlăuntru, și invers, precum și finișul de statuete îngropate în picioare - obicei egiptean, parcă - îmi evocă o nebuloasă cu un comportament spațial identic. a mai rămas, ca perspectivă, doar explozia finală. când cronos va regenera universul.

și tu ai dreptate! vorba cadiului...

numai despre cele care vor veni? dar despre cele de altă dată? sau nu-ți plac nostalgiile hiperboreene?
bine scris.

... nu îndrăznesc, ce e drept!