Ioan-Mircea Popovici

ce se intampla-n povestea mea pleaca de la locul ei de nastere. si locul asta se vede daca mai faci un pas pe scara aceea dubla cu care incepusem si care s-a ramificat prin desisuri si frunzisuri. cam pe aici e locul jocului:

între mine și mare
pădurea de liliac
în care trăiește ultima licornă

Elena, chiar daca le-am insiruit allandalla, am sugerat miscarea urmatoare a hazardului. Pe Maria oricum as comenta-o, ea tot cum vrea face. Daca ar fi sa-mi aduc aminte un zelkanism as spune ca amestecurile nu sunt bune nici daca la faci cu doua bauturi bune. S-ar putea sa ma insel. In cantece am vazut ca se practica acest amestec bilingv. Eu preferam simplu. Adica un comentariu critic urmat de-o traducere.

asa-i calaretule de inorog...
\"Praful se șterge cu flori
Din solzi de pește...
..................
Pielea noastră din hârtie ștampilată
Cu nasturi în formă de cifre va povesti\"



Tympul

te-ai jucat cu margelele de sticla si ti-au cazut margaritarele diminetilor...
\"Banca de Carne scoate posturi
De casier la concurs
...............
Noi singuri am inventat mersul pe jos

la asta a fost talentat piciorul deși pasiunea lui
.este tot mersul pe nimic.\"

stele multe pe cerul acestui text... tare precum Emilia...

evident ca din mirare si din mire si din vis
si din pliul care canta a abis si-a paradis
este Tympul meu cu cantec cu iubire si cu foc
si din cea mai simpla piatra fac sa curga iar noroc

vezi cum cald se-ntinde-n mine clipa calda de iubire
cum se strange-n nodul plasei ea iubirea ta subtire
face-n gandul meu furtuna ca atunci cand ne vedem
si cand plopi cu amintirea din cararea ta taiem

tine-o-n dunga ta cu creasta si cu vis scurmat granit
te fixeaza din zidire pe un alb scris cu grafit
de aici tu stii mai bine cum sa faci si fie plin
si cum dulcele apasa dealu-ti bland cu vin-pelin

spune tu cum poate cerul sa-nroseasca orbul meu
cum adun din ceata deasa rogvaiv de curcubeu
las un loc de punct albastru nota pe un portativ
si din rostogolul clipei canta-n mine alt motiv

nuferi albi crestează-n mine un vulcan și-un țărm din vis
și-o corabie din focul unei punți peste abis
iar prin nodul de clepsidră punctiform ca doi și trei
zic albastrului să cânte cu lătratul de căței
iar din lunga amânare pe sub ramuri vechi de prun
las domol să cânte cornul inorogului acum

la inceput
a fost o piatra
gasita intr-un ochi de apa


apoi acest fragment
cantecul complet este pentru fiecare instrument
pianul intai sa prinda ramurile (Y)-ului solar si lunar
cheia sol pentru mana dreapta si fa pentru ceea ce va fi la violoncel

una din bătrâne-și uitase cele două geamantane pe peron... pe fiecare din ele, adrese, fotografii, însemnări... în colțul de sus, simetric stânga-dreapta câte un blazon... cel din stânga, o umbrelă albastră peste-o tablă de șah cu zar galben, cel din dreapta un evantai cu fluturi, pești și o bilă...

George, forma aleasă de mine are o tărăgănare ardelenească de citire sugerând încetinirea curgerii timpului. ce zici tu-i mai stenic, iar, în intenția mea e încremenirea mișcării, ca-ntr-o hipmnoză.

Doru, succes cu revista Singur. Ambilor, mulțumiri de cetire și interpretări.

sa cred ca se intampla minunea din minune si cineva se pleaca sa vada ca am scris nu doar asa-ntr-o doara si nici dintr-o deruta ci simpla mangaiere a lumii unui vis... de-ar fi doar numai asta si cred c-ar fi destul... numai ca s-a intamplat pe bune... trenul era tras la prima linie... acum sunt in drum spre depou... la primul macaz in ezitartea mea mi-am adus aminte ce-mi zicea mama: Mircea, sa nu dai de necaz...

Frumoase si onorante ambele intepretari. Multumiri din casa de pe plaja...

fericiti cei cu dureri de cap de la soare sau dintr-o betie ca a lor vor fi exilul si imparatia si daca durerea va fi zadarnica mariti pasul si compasul trageti un cerc ziceti cuvantul magie si asa o sa fie am lasat nod pe cod si-n tainitele noptii un plod un pled si-un personaj care a disparut din peisaj cand il vezi sa-l intrebi de zmeul meu de hartie...

intrebarea asta mi-a placut \"dar cine ești tu să faci dintr-o amnezie
o cârciumă într-un cartier studențesc
cu multe dureri de cap, multă mâncare\"

imi place si incapatanarea asta: \"mâine merg pe aceeași plajă
chiar prea devreme când durerea de cap
se va sufoca în craniu, va avea clipe în care
va face apa să vibreze, va rupe valurile\"

si iti raspund si la indoiala asta: \"mi-e greu să cred că va fi cineva care să spună încredințat că toată lupta e zadarnică\" amicul alexis al lui yourcenar va fi acela daca nu chiar personajul care a disparut din peisaj

\"până când îți aduci aminte să te acoperi\" lasa durerea sa lucreze (de la Al si Zelk citire)

de doua duminici tot vreau sa-ti las semn, elian
dar cercurile de apa, valurile, malurile
se asezau tot mai departe
apoi
esuat intr-o carte
am uitat

pana la ultima strigare mai e
tu stii ca eu in loc sa spun: mi-a placut
\"tac duc gunoiul desenez ferestre
.................
mă arunc în gol
acolo e acasă
golul e blând
golul e primitor\"

arunc pe scara rostogolul cu un pumn de scoici
dincolo de așteptare
chemarea pescarușului

cu prietenie,

Yann si Al.

gândul blând
sângerând
clipe lungi

Doar voi, George, tu, Rostogol si Năluca mai țineți la Scara Tympului, la flacăra din templul clipei, la bucuriile și tristețile țărmului, insulei, golfului și peninsulei. Din iubirile cu Năluca s-au născut gemenele Umbra, Amintirea și Așteptarea... Las scrisoarea neterminată mizând pe geamăna amanării Altădată. Acum, ecoul serii, la ce mi-ai scris la prânz:

și dacă oamenii-s mai goi
în trupul tău
“a câta oară”
din fum de vis
și de țigară
cu plopu-n flăcări
intri-n seară
cobori și urci
aceeași scară
să nu lași clipele
să moară

a tandrețe
și-a Infinit mărginit
din ceasuri moi
frângeri
topite-n plângeri-zbor
călător

gândul blând
sângerând
clipe lungi

Perfect T-ul acesta, catarg de corabie,... corabia uscata retrasa la tarm. (Bine ca a scapat de naufragiu... in rest, dramatic prin multe zone). Peste Y-ul cu ramurile deschise la maxim. Ca o rastignire-n metafora. Imi place ca fiecare vers este un poem... fiind o seara din noaptea iguanei, ma opresc la final
\"uitați-vă lung osul amiezii lins de căței e în mâna hingherului
în palma ta dreaptă în unghiul ei drept pe furiș o furnică urnește un șlep cu lingouri de frunze
o mângâie raza \"

Camelia, Ioana și George, m-ați onorat cu comentarii generoase și stele. Răspund la oră târzie, reacție spontană, poate o prelungire la ce-am spus (tema strigătului fiind încă în cuta tivului).

pe undeva se plimbă o infinită undă
din varianta veche trecută prin secundă
se strange-n strună nouă un portativ mai vechi
precum credința serii din acul cu urechi

și când te doare clipa din viața-ți trecătoare
întreabă-te ce face să nu-ți tihnească „oare?”


de m-ai strigat și nu te-am auzit
strigătul tău l-a acoperit pescărușul
dacă acum este strigătul tău
atunci voi ști de la tine

până la insulă
încă o zi

perfectă observație. este o personală poetică, spre insula de mâine. țipătul pescărușului rănit de la far, Pierre Nadar, nu l-am uitat. se confundă uneori cu un strigăt, pe un peron, dintr-o secvență foarte personală. așa-i între țărm și insulă... poezia și personalele fac împreună peninsula Tympului... toate-s personale... chiar și unitatea imaginară este precum o nedeterminare de Zero ori Infinit. Un fel de ori/ori... cu piatra sărutului și cântecul mutului de pe scrijeliturile scutului.

frumos poem de Sfinții Petru și Pavel

\"petre, ai grijă de el,
năvoadele răului vor să-l împresoare!\"

eram la ultimul curs despre \"text si imagine\" o studenta a venit la catedra si mi-a daruit o piatra ce-ai aici am intrebat-o e piatra vietii mi-a spus fata am intors piatra pe toate fetele si-am vazut scobituri in care-si gasisera adapostul si sfarsitul tot felul de scoici minuscule

locuiam într-o piatră
de câte ori ploua piatra cânta ușor
murmuram deodată cu ea ca într-un zumzet și mă bucuram că nu aude nimeni
treceam cântecul meu în lumea pietrelor și era bine

într-un târziu i-am dat un nume
am simțit nevoia s-o strig
o strigam numai noaptea când era în pericol
când ea visa un deșert și nu puteam s-o las acolo

într-o noapte am visat eu deșertul din visul pietrei
și-n mijlocul deșertului o gară fără linii
lume multă în așteptarea unui tren

are amicul meu pictorul un țărm vrăjit de pe care se văd toate deodată și cele de ieri și cele de mâine el zice că mereu suntem între insula din ziua de ieri și insula de mâine țărmul este o perpetuă așteptare insula e visul unei lumi mai bune (cum ar spune Popper) asediati sau asediatori mereu in zidul cetatii doar ea citadela stie cum se face ca seamana atat de mult cu digul care apara plaja si tarmul coincidentele-s mai graitoare decat o mie de cuvinte si multe altele risipite in clipa din care tasnesc de acum se stie ce...

la început asa am crezut:

din fiecare clipa tasneste vesnicia de faci din ea o lume atinsa de trecut
si-n tarmuri de lumina izbeste val cu gandul si-n cantecul de ruga gasesti iar inceput
batea in vis un clopot sub norii ca un munte si toaca e cheamare la rugamintea mea
din grijile marunte mai lasa-n trandafirul pe care doar o raza-l mai stie dintr-o stea

apoi s-a intamplat naufragiul din care am aflat ca-n fiecare clipa se nasc vesnicia si derizoriul doua gemene pe care doar viata le stie si le poate deosebi

curand voi renunta la piramida prin conul pozitiv voi limpezi interiorul zilelor in care vasleam cu verbe fara-a fi si-a sti si cand se va vedea povestea alba ca pata de cafea pe pieptul meu va fi tarziu si eu voi fi departe cu gandul ratacit copil cu zmeu...

a fost odata un tarm alb. trasa la tarm, o barca albastra, cu linia de plutire alba, sub orizont alb. un pescarus alb, un inorog si-o gara alba in mijlocul unui desert cu nisip alb. si-n toata povestea asta, fiintele cele mai frumoase erau o catelusa alba pe care ponna o latra cu numele Linda, un poet-matematician, cu o matematica de-un alb stralucitor, pe care-l chema George Isac, foarte multi pictori care-si pregateau panzele cu alb...

las rupta povestea, ca George si-a lasat ultima urma-n doruri pentru totdeauna, intr-un alb imaculat, sau cum ziceam undeva, alb de nu se poate


Cuvant inainte
(ultima urma)


Doruri? Un fel de iubiri neimplinite. Rani deschise si nevindecate pe care Poetul le scrie precum o cantare cu albastru de Infinit. Aproape de Marea Poarta, o parte din el se aduna in pietre si alta in nesfarsit. De prieteni nu te desparti niciodata. Cuvantul inainte al celui de-al optulea volum de versuri ar fi, de fapt, cuvantul din ultima urma lasata de George Isac pe plaja vietii.

Si parca Tympul i-a facut un templu cu clopote si frunze si cantare si-n jurul lui era ca o naluca dorinta cautarilor in zare. Polenizase clipa pe floarea de maslin. Un zburător și-o floare. Floarea lui George Isac este o matematica-n echilibru si complementaritate.
In general, cararile poetice ale matematicianului sunt mai greu accesibile. Simbolurile inchid de multe ori parfumul metaforei. Dimpotriva, poezia lui George Isac este o poezie in care transpare viata, cu toate nuantele ei de bucurie si de tristete. Un neoromanstism in care izvorul principal este DORUL. Si acest dor se atinge de toate cele care nu mai sunt. Absenta aceasta lasa o rana care pentru poet devine un canal magic de comunicare cu Intregul, (Creatie si Creator la un loc).

In conferinta „Matematica si poezia pentru vremurile ce vor veni”, de ziua solstitiului de vara a anului 2007, Poetul isi marturiseste crezul poetic:


Cred că poezia anilor care vin trebuie să fie scurtă și accesibilă; sensibilă (o redescoperire a romantismului, neoromantismului) și cu mesaj profund privind sensul vieții umane. Poezia poate fi cea care sa faca echilibrul dintre științific-tehnic și spiritualitate.

acolo unde visele erau cazute, pe dunga de real din Infinit
tu stai sa vezi de stii sa faci sa cante o clipa prelungita-n nesfarsit
.........................................................................
si-a mai fost o piramida in care urmele vantului sunt portativul gandului:
http://www.telegrafonline.ro/1151442000/articol/3615/cel_mai_inalt_castel_de_nisip_se_muta_in_bulgaria.html

este un fragment dintr-o poveste-mozaic. evident, ma bucura luminile proiectate pe scara mea cu scoici. deocamdata pot spune ca-i precum un fascicul de cercuri cu varful in mijlocul din prima strofa.