pescărușul

textul ăsta nu e poezie, Mircea, mergea să-l încadrezi la sectiunea \"Personale\". M-am oprit totuși pentru o isuliță lirică formată de strigătul peste strigăt și pentru fermecătorul-promițător- pescăruș din titlu :)

perfectă observație. este o personală poetică, spre insula de mâine. țipătul pescărușului rănit de la far, Pierre Nadar, nu l-am uitat. se confundă uneori cu un strigăt, pe un peron, dintr-o secvență foarte personală. așa-i între țărm și insulă... poezia și personalele fac împreună peninsula Tympului... toate-s personale... chiar și unitatea imaginară este precum o nedeterminare de Zero ori Infinit. Un fel de ori/ori... cu piatra sărutului și cântecul mutului de pe scrijeliturile scutului.

Verurile tale îmbină simfonia culorilor din amurg cu lăuta inimii ale cărei corzi sunt intinse la maxim. Nodul este cel al emoției, al celui ce așteaptă, furat de luminile înserării...este o poezie...

Varianta actuală mi se pare bine realizată, chiar dacă s-a schimbat, oarecum, și \"codul de acces\". Cealaltă era mai sensibilă, neîndoielnic, tot poezie, dar pentru un cerc mai restrâns.

Mircea, copiază și prima variantă în continuarea textului acesta, să nu sufere nimeni, ba mi se pare și mai interesant să-i arăți toate fețele :)

Camelia, Ioana și George, m-ați onorat cu comentarii generoase și stele. Răspund la oră târzie, reacție spontană, poate o prelungire la ce-am spus (tema strigătului fiind încă în cuta tivului).

pe undeva se plimbă o infinită undă
din varianta veche trecută prin secundă
se strange-n strună nouă un portativ mai vechi
precum credința serii din acul cu urechi

și când te doare clipa din viața-ți trecătoare
întreabă-te ce face să nu-ți tihnească „oare?”


de m-ai strigat și nu te-am auzit
strigătul tău l-a acoperit pescărușul
dacă acum este strigătul tău
atunci voi ști de la tine

până la insulă
încă o zi